Quincy Promes, atacantul olandez al echipei Spartak Moscova, este judecat pentru import de cocaină

Quincy Promes
Profimedia

Atacantul internaţional olandez al echipei Spartak Moscova, Quincy Promes, care este judecat în Ţările de Jos pentru că şi-a înjunghiat un văr, este acum judecat şi pentru import de cocaină, a anunţat marţi procuratura de la Haga, conform AFP.

Fotbalistul în vârstă de 31 de ani este acuzat, împreună cu un alt olandez în vârstă de 31 de ani, că a importat "câteva sute de kilograme" de cocaină în ianuarie 2020, în principal prin portul Anvers din Belgia, a precizat parchetul pentru AFP.

Fostul jucător de la Ajax şi internaţional al Ţărilor de Jos era deja suspectat de implicare în trafic de droguri şi de participare la o organizaţie criminală.

Audierea preliminară are loc luni, potrivit presei locale. Jucătorul nu va fi prezent din cauza obligaţiilor contractuale cu clubul său, a relatat agenţia olandeză de presă ANP.

Acuzat că şi-a înjunghiat un văr

Într-un alt caz, în martie, procurorul olandez a cerut doi ani de închisoare pentru Quincy Promes, acuzat că şi-a înjunghiat un văr în timpul unei certuri în iulie 2020.

Citește și
Daniel Cain
Un fost fotbalist de la Arsenal Londra a rămas paralizat după ce i-au fost puse droguri în băutură
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Fotbalistul a fost iniţial acuzat de tentativă de omor, dar, pe baza mai multor mărturii, procurorul a concluzionat că nu există dovezi care să stabilească faptul că scopul său a fost acela de a ucide victima.

Internaţionalul olandez născut la Amsterdam juca pentru Ajax în momentul incidentului. El a revenit la Spartak Moscova la începutul anului 2021, unde jucase deja timp de patru sezoane, între 2014 şi 2018. El a jucat pentru Ţările de Jos la Euro în iunie 2021, dar de atunci nu a mai fost selecţionat, potrivit News.ro.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Lionel Messi a devenit cel mai titrat jucător din istoria fotbalului
Lionel Messi a devenit cel mai titrat jucător din istoria fotbalului

Lionel Messi a devenit cel mai titrat jucător din istoria fotbalului, cu 43 de titluri, când a fost încoronat din nou campion al Franţei cu PSG, sâmbătă seara, scrie News.ro. 

Un fost fotbalist de la Arsenal Londra a rămas paralizat după ce i-au fost puse droguri în băutură
Un fost fotbalist de la Arsenal Londra a rămas paralizat după ce i-au fost puse droguri în băutură

Un fost jucător de la academia clubului Arsenal Londra a rămas tetraplegic, după ce i-au fost puse droguri în băutura pe care a consumat-o la o ieșire în oraș cu prietenii.    

Sacrificiul făcut de un fan pentru a-l întâlni pe Leo Messi. Reacția soției starului de la PSG a devenit virală | VIDEO
Sacrificiul făcut de un fan pentru a-l întâlni pe Leo Messi. Reacția soției starului de la PSG a devenit virală | VIDEO

Juan Polcan, un fan declarat al lui Lionel Messi, a mers la Paris doar pentru a-l putea întâlni pe starul argentinian. Pentru a-şi îndeplini visul, bărbatul, care este jucător de futsal în Italia, și-a luat două zile libere.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.