Mitropolitul Clujului: Aproape 5 mil. de români au plecat pe alte plaiuri. Am dori să se întoarcă

Cluj
Agerpres

Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, şi-a exprimat speranţa, printr-un cuvânt adresat la finalul slujbei de Bobotează, ca măcar o parte dintre milioanele de români plecaţi în străinătate să se întoarcă acasă.

Peste 2.000 de credincioşi au participat duminică, atât în catedrala din Cluj-Napoca, cât şi în piaţa din jurul ei, la slujba de Bobotează oficiată de mitropolitul Andrei Andreicuţ şi de un sobor de preoţi.

La finalul slujbei, după sfinţirea celor 20.000 de sticle cu apă, mitropolitul a amintit că deşi evenimentul are loc într-unul din marile oraşe ale României, sărbătorile au, la sat, un farmec aparte şi a făcut un apel pentru repopularea acestora.

"Coborându-se Mântuitorul în Iordan, sfinţeşte firea apelor, sfinţeste natura. De aceea, faţă de natura creată de Dumnezeu şi pusă la dispoziţia noastră ar trebui să avem mult mai multă grijă. (...) Majoritatea dintre noi suntem cetăţeni ai oraşului, dar foarte mulţi dintre noi provenim de la ţară şi faţă de satul românesc trebuie să avem un ataşament şi o dragoste deosebită. Sărbătorile sunt frumoase peste tot, odinioară însă, la sat, ele aveau un farmec aparte. De aceea, constatând ca satele îmbătrânesc, locuitorii lor sunt mai puţini, Sfântul Sinod a declarat acest an ca an al satelor româneşti. Tare am vrea sa se regenereze satele noastre româneşti. Această împuţinare a populaţiei este şi pentru că nu este foarte mare natalitatea, dar e în mod deosebit pentru ca aproape cinci milioane de români au plecat pe alte plaiuri. Au plecat din motive obiective, pentru pâinea cea de toate zilele. Dar încet-încet s-a creat un curent şi tare am dori ca el să îşi schimbe sensul şi să revină acasă", a spus mitropolitul Andrei, conform Agerpres.

Înaltul ierarh a mai amintit că, altădată, la sfinţirea mare a apei participau şi domnitorii, alături de mitropolit, iar mai târziu, când România a devenit regat - regii Carol, Ferdinand şi Mihai au continuat tradiţia.

Citește și
ips andrei
IPS Andrei: Ma doare sufletul ca s-au triplat divorturile, familia traditionala sufera
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Mergând pe firul acestei tradiţii, şi noi pe plan local, cu prefectul, cu preşedintele filialei Cluj a Academiei Române, participăm la această celebrare importantă. Să dea Dumnezeu ca apa sfinţită să vă binecuvânteze casele şi viaţa şi anul acesta care a început să fie foarte, foarte bun", a spus mitropolitul Andrei.

La liturghia de duminică au participat preşedintele filialei Cluj a Academiei Române, Emil Burzo şi prefectul Clujului, Aurel Cherecheş.

După slujba de sfinţire a apei, reprezentanţii Mitropoliei au împărţit sticlele cu apă sutelor de enoriaşi care au aşteptat acest moment în frig mai bine de trei ore.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mitropolitul Clujului ii indeamna pe romani sa faca copii, ca sa-i depaseasca pe musulmani.
Mitropolitul Clujului ii indeamna pe romani sa faca copii, ca sa-i depaseasca pe musulmani. "Unul pentru tara si Biserica"

Un copil pentru mama, unul pentru tata si unul pentru Romania si BOR: aceasta este formula propusa de un inalt prelat ortodox duminica, la o manifestare publica.

IPS Andrei: Ma doare sufletul ca s-au triplat divorturile, familia traditionala sufera
IPS Andrei: Ma doare sufletul ca s-au triplat divorturile, familia traditionala sufera

Mitropolitul Clujului le-a spus celor aproximativ 70.000 de persoane care asista la slujba de la Manastirea Nicula ca familia este celula de temelie a societatii si are un rol esential.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.