Siegfried Mureşan a fost reales vicepreşedinte al Partidului Popular European

Siegfried Mureşan
Facebook/Siegfried Mureşan

Deputatul european Siegfried Mureşan (PPE / PNL) a fost reales astăzi vicepreşedinte al Partidului Popular European, în cadrul congresului partidului de la Rotterdam.

 

Siegfried Mureşan a primit votul a 372 de delegaţi din toată Uniunea Europeană, arată un comunicat de presă.

„Mulţumesc colegilor din toate colţurile Europei care m-au votat pentru un nou mandat în conducerea PPE, cea mai importantă familie politică europeană. Am obţinut primul mandat de vicepreşedinte acum doi ani şi jumătate susţinând o conducere PPE puternică şi modernă, în care România să fie bine reprezentată. În această perioadă, PPE a fost partidul care a influenţat cele mai importante decizii la nivel european. Sunt decizii care au ajutat România şi celelalte ţări europene să treacă mai uşor peste criza generată de pandemia de COVID-19. Conducerea PPE a Comisiei Europene a negociat şi a obţinut vaccinul împotriva COVID-19 pentru toate statele membre în acelaşi timp, inclusiv pentru România. Eu am fost coraportor şi am negociat în Parlamentul European legislaţia Mecanismului European de Redresare şi Rezilienţă, cel mai important plan de investiţii adoptat vreodată la nivel european, în valoare de 700 de miliarde de euro. România beneficiază de 30 de miliarde de euro din acest plan pentru investiţii şi reforme care să ne întărească economia în urma pandemiei de COVID-19”, a afirmat europarlamentarul Siegfried Mureşan, citat de News.ro.

El a adăugat că Europa se confruntă acum cu o nouă criză, cauzată de invazia Rusiei în Ucraina, iar oamenii aşteaptă de la Uniunea Europeană să fie unită şi să ia cele mai bune decizii pentru a asigura siguranţa şi prosperitatea Europei în această perioadă dificilă.

„De aceea, este important ca PPE, cel mai mare partid european, să aibă în continuare o conducere puternică şi unită. Eu cunosc foarte bine provocările Europei şi cunosc foarte bine familia politică a PPE. Toate aceste lucruri mă vor ajuta să întăresc conducerea PPE şi să influenţez în bine direcţia partidului pentru următorii ani, ţinând cont şi de aşteptările românilor. Pentru asta am fost votat şi de aceea le mulţumesc încă o dată colegilor care m-au susţinut”, a mai spus Siegfried Mureşan, după alegerea în funcţia de vicepreşedinte.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La Congresul PPE de la Rotterdam, au fost aleşi preşedintele, trezorierul, secretarul general şi vicepreşedinţii partidului. Noul preşedinte PPE este europarlamentarul german Manfred Weber, care deţine şi funcţia de lider al Grupului PPE din Parlamentul European.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Prima declarație a fostului președinte PSD, Dumitru Buzatu, după excluderea din partid: Sunt simpatizant
Prima declarație a fostului președinte PSD, Dumitru Buzatu, după excluderea din partid: Sunt simpatizant

Fostul preşedinte al PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat, vineri, cu ocazia prezenţei sale la Tribunalul Vaslui, că deşi nu mai este membru al partidului a rămas un simplu simpatizant PSD.

Legea care interzice redobândirea permisului până la 10 ani pentru șoferii băuți sau drogați condamnați, promulgată
Legea care interzice redobândirea permisului până la 10 ani pentru șoferii băuți sau drogați condamnați, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul prevenirii şi combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Ciucă, despre decizia lui Biden privind utilizarea armamentului american de către Ucraina: E o decizie unilaterală
Ciucă, despre decizia lui Biden privind utilizarea armamentului american de către Ucraina: E o decizie unilaterală

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a declarat vineri că decizia preşedintelui Statelor Unite, Joe Biden, de a permite Ucrainei să folosească armamentul american pentru a lovi ţinte pe teritoriul rusesc este una "unilaterală".

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.