Ministrul Sănătății: Aproape 15.000 de cazuri noi de Covid-19, în ultima săptămână

Alexandru Rafila

Aproximativ 15.000 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus s-au înregistrat săptămâna trecută, dublu faţă de perioada similară anterioară, a anunţat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, într-o conferință de presă.  

Declarațiile ministrului au fost transmise LIVE pe PRO TV NEWS.

El a precizat că săptămâna trecută erau internaţi circa 1.410 de pacienţi cu COVID-19, dintre care 86 la ATI. Dintre aceştia 68 nu erau vaccinaţi anti-COVID.

Potrivit acestuia, în săptămâna precedentă au fost înregistrate 33 de decese la pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2, dintre care 22 la bărbaţi şi 11 la femei.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

RAPORTUL integral privind situația cazurilor de Covid-19 în România în ultima săptămână poate fi citit aici.

Ministrul Sănătăţii a subliniat că în ultimele trei săptămâni s-a înregistrat o dublare săptămânală a numărului de cazuri de COVID-19.

Astfel, în săptămâna 04-10 iulie 2022 au fost înregistrate 14.943 cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2, iar 2.717 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienți reinfectați.

Tulpina Omicron este dominantă, menținându-se la 100% din totalul secvențierilor efectuate în săptămâna precedentă.

Măsuri pentru gestionarea pandemiei Covid-19

- Sunt asigurate stocuri suficiente de medicamente în unitățile sanitare, inclusiv antivirale;
- Alocarea progresivă a paturilor din Planul de reziliență, în raport de dinamica numărului de cazuri ce necesită spitalizare;
- Centre de testare (spitale, clinici, medici de familie), 4.320 la nivel național;
- Testare în farmacii, 169 la nivel național;
- Centrele de evaluare, 169 la nivel național;
- Vaccinare la medicii de familie, 4.040 la nivel național.

Sinteza declarațiilor:

- În săptămâna precedentă au fost înregistrate aproape 15.000 de cazuri de persoane infectate.

- Este a patra săptămână de creștere a cazurilor.

- Tulpina Omicron este dominantă și au fost secvențiate tulpinile BA5. 

- Orice persoană este simptomatică se se testeze la medicul de familie. Rezultatul pozitiv determină izolarea în primul rând la domiciliu, iar în cazul unor simptome mai grave spitalizarea.

- În momentul de față sunt în jur de 100 de solicitări pe zi pentru Ambulanța București-Ilfov, ceea ce nu este un număr mare.

- Nu vreau să fac speculații, nu cred că la data începerii școlilor sistemul de sănătate va fi în pericol în ce privește capacitatea de tratare a cazurilor.

- Nu avem în momentul de față niciun instrument care să facă posibil utilizarea măștii (în școli, n. red). 

Recent, Ministerul Sănătăţii a anunțat că vor fi puse din nou în funcţiune centrele de testare COVID, accesibile mai ales la sfârşitul săptămânii.

Astfel, se menţin recomandările referitoare la utilizarea măştii în spaţiile închise, igiena mâinilor şi aerisirea spaţiilor publice. Totodată, a subliniat că aceste măsuri nu sunt impuse, ci reprezintă recomandări.

Bilanțul Covid-19, săptămâna 04 iulie - 10 iulie 2022

În intervalul 04 - 10 iulie 2022 au fost înregistrate 14.943 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). 2.717 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 583 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 în prezent este de 1410. De asemenea, la ATI, sunt internate 86 persoane. Dintre cei 86 pacienți internați la ATI, 68 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați în prezent, 225 sunt minori, 225 fiind internați în secții și 0 la ATI.

În intervalul 04.07.2022 (10:00) – 10.07.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 33 decese (22 bărbați și 11 femei).

Decesele au fost înregistrate: 2 la categoria de vârstă 40-49 de ani, 2 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 6 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 12 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 11 la categoria peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care prezentau comorbidități.

Dintre pacienții decedați, 8 erau vaccinați și 25 nevaccinați.
 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Nicolae Ciucă, despre un posibil „divorț” înainte de alegeri: „Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia”
Nicolae Ciucă, despre un posibil „divorț” înainte de alegeri: „Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia”

O rupere a coaliției PSD-PNL ar fi o greșeală, crede președintele liberal Nicolae Ciucă în contextul alegerilor care se apropie, și ar determina o guvernare care să nu mai fie stabilă.

Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”
Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”

Mircea Geoană crede că sondajele de opinie arată „nevoia de o schimbare mai profundă în România". Secretarul general adjunct al NATO a ținut astfel să-i dea replica premierului Marcel Ciolacu, după o declarație a acestuia.

Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”
Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Botoşani, că este "tot mai aproape de a lua o decizie" cu privire la revenirea sa în politica românească şi la o eventuală candidatură la Preşedinţia României.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.