Zeci de persoane s-au ales cu degetele amputate după ce au suferit degerături la meciul Kansas City Chiefs cu Miami Dolphins

spital
Shutterstock

Unele dintre persoanele care au asistat la meciul echipei Kansas City Chiefs cu Miami Dolphins din 13 ianuarie, în timpul căruia a fost extrem de frig, au trebuit să fie supuse unor amputări după ce au suferit degerături, a anunţat un spital din Missouri, conform The Guardian.

Research Medical Center nu a oferit cifre exacte, dar a precizat că a tratat zeci de persoane care au suferit degerături în timpul celor 11 zile de frig din ianuarie. Douăsprezece dintre aceste persoane - inclusiv unele care se aflau la meciul din 13 ianuarie - au trebuit să fie supuse unor amputări care au implicat în principal degetele de la mâini şi de la picioare. Iar spitalul a precizat că sunt aşteptate mai multe intervenţii chirurgicale în următoarele două până la patru săptămâni, pe măsură ce "leziunile evoluează".

Spitalul Universităţii din Kansas a declarat că a tratat, de asemenea, victime ale degerăturilor după meci, dar nu a raportat nicio amputaţie.

Temperatura de la meciul Dolphins-Chiefs din playoff-ul fost de minus 20 de grade, iar rafalele de vânt au făcut să se resimtă ca minus 33 grade.

Meciul pentru play-off a fost jucat în aceeaşi zi în care Buffalo Bills trebuia să primească pe Pittsburgh Steelers, dar acea partidă a fost amânată cu o zi, din cauza viscolului de la New York, care făcea deplasarea la meci să fie prea periculoasă.

Citește și
Tiberiu Useriu
Mesajul lui Tibi Ușeriu după ce a ajuns la spital cu degerături: „Bineînțeles că merită”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Partida din Kansas City s-a desfăşurat conform programului, deoarece vremea rece nu a prezentat probleme similare pentru a ajunge la stadionul Arrowhead, chiar dacă Serviciul Naţional de Meteorologie a avertizat asupra unor temperaturi "periculos de scăzute" din cauza rafalelor de vânt.

Degerăturile pot apărea pe pielea expusă în 30 de minute, a declarat Dr. Megan Garcia, directorul medical al Centrului de arsuri Grossman de la Research, într-o declaraţie care a răspuns la una dintre cele mai frecvente întrebări care îi sunt adresate. Timpul poate fi şi mai scurt dacă există un vânt rece, a spus ea.

Fanilor li s-a permis să aducă pături încălzite în stadion şi bucăţi mici de carton pe care să le pună sub picioare pe betonul rece.

Cel mai friguros meci din istoria NFL rămâne minus cel disputat la minus 25 grade, pentru campionatul NFL din 1967, când Packers i-a învins pe Cowboys pe Lambeau Field într-un meci care a ajuns să fie cunoscut sub numele de Ice Bowl. Rafalele de vânt au dus temperaturile în acea zi la minus 44 grade.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Doi ucraineni care erau pe drum de patru zile, în Maramureş, au fost salvaţi de autorități. Aveau hipotermie cu degerături
Doi ucraineni care erau pe drum de patru zile, în Maramureş, au fost salvaţi de autorități. Aveau hipotermie cu degerături

Doi ucraineni, care erau pe drum de patru zile şi sufereau de hipotermie cu degerături, au fost salvaţi în judeţul Maramureş, după o misiune dificilă la care au colaborat poliţişti de frontieră, pompieri şi salvamontişti.

Mesajul lui Tibi Ușeriu după ce a ajuns la spital cu degerături: „Bineînțeles că merită”
Mesajul lui Tibi Ușeriu după ce a ajuns la spital cu degerături: „Bineînțeles că merită”

Ultramaratonistul Tiberiu Ușeriu, transportat la spital luni, după ce a suferit degerături la un picior, în timp ce participa la ultramaratonul „Yukon Arctic” de la Cercul Polar, a făcut precizări despre starea sa de sănătate.

Momente grele pentru Tibi Ușeriu, scos din cursa de la Cercul Polar din cauza degerăturilor
Momente grele pentru Tibi Ușeriu, scos din cursa de la Cercul Polar din cauza degerăturilor

La numai 20 de ore de la startul competiţiei "Yukon Arctic" de la Cercul Polar, Tibi Ușeriu a fost nevoit să abandoneze cursă.

Tiberiu Ușeriu, dus de urgență la spital: „Nu-mi mai simt degetele. Îs albastre toate”
Tiberiu Ușeriu, dus de urgență la spital: „Nu-mi mai simt degetele. Îs albastre toate”

Ultramaratonistul Tiberiu Ușeriu, care începând de duminică a luat startul la ultramaratonul „Yukon Arctic” de la Cercul Polar, a suferit degerături la degetele de la piciorul dept, astfel că organizatorii l-au scos din concurs.

Momentul în care un bebeluș a fost scos în viață de sub dărâmăturile blocului distrus în Rusia
Momentul în care un bebeluș a fost scos în viață de sub dărâmăturile blocului distrus în Rusia

Un bebeluș de 11 luni a fost scos dintre dărâmăturile blocului distrus de explozie, luni dimineața, în Urali. Copilul, aflat în stare critică - degerături, o rană la cap și fracturi - a fost transportat cu elicopterul la un spital din Moscova.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.