„Ceea ce spunem este doar o cărămidă în plus în cunoaştere”. Ce au descoperit oamenii de știință despre tabloul „Mona Lisa"

mona lisa
Getty

„Mona Lisa", una dintre cele mai faimoase şi mai studiate picturi din lume, are încă secrete de spus.

Oamenii de ştiinţă au folosit recent raze X pentru a analiza structura chimică a unei mici suprafeţe din pictură, iar descoperirile sugerează că Leonardo da Vinci ar fi putut experimenta cu stilul său în timpul creării picturii.

Conform cercetărilor publicate miercuri în Journal of the American Chemical Society, vopseaua de ulei folosită de artistul renascentist italian în stratul de bază al lucrării are o compoziţie chimică distinctă de celelalte lucrări ale sale - şi chiar de cele realizate de faimoşii săi contemporani.

Prezenţa compusului chimic rar, numit „plumbonacrit", a confirmat o teorie de lungă durată a istoricilor de artă, conform căreia Leonardo ar fi folosit pulbere de oxid de plumb pentru a îngroşa şi usca straturile de vopsea ale "Giocondei".

„A fost o persoană căreia îi plăcea să experimenteze, iar fiecare dintre picturile sale este complet diferită din punct de vedere tehnic", a declarat pentru Associated Press Victor Gonzalez, autorul principal al studiului şi chimist la CNRS din Franţa.

Citește și
Mona Lisa
O copie faimoasă din secolul al 17-lea a Giocondei, scoasă la licitație pentru 300.000 de euro
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Oamenii de ştiinţă de la CNRS, un organism de cercetare proeminent, au colaborat cu istorici de artă în cadrul proiectului. "În acest caz, este interesant să vedem că într-adevăr există o tehnică specifică pentru stratul de vopsea al Giocondei", a adăugat Gonzalez.

Cercetarea subliniază cât de incredibil a fost să se detecteze chiar şi plumbonacritul, având în vedere rămăşiţele sale minuscule: pata de vopsea era aproape invizibilă cu ochiul liber şi mai subţire decât un fir de păr.

Oamenii de ştiinţă au examinat structura sa atomică folosind raze X produse de un sincrotron, o maşină care accelerează particule încărcate prin intermediul unor elemente magnetice până când acestea ating aproape viteza luminii.

Deşi rară, nu este prima dată când mineralul a fost detectat în operele vechilor maeştri. Gonzalez şi echipa sa au găsit o pictură de Rembrandt, sugerând că aceleaşi reţete de vopsea, sau unele foarte asemănătoare, au fost transmise de-a lungul secolelor.

„Sunt multe, multe alte lucruri de descoperit, cu siguranţă. Abia zgâriem suprafaţa", a declarat Gonzalez.

„Ceea ce spunem noi este doar o cărămidă în plus în cunoaştere".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
VIDEO. Un bărbat a aruncat cu o tartă în tabloul Mona Lisa, la Muzeul Luvru
VIDEO. Un bărbat a aruncat cu o tartă în tabloul Mona Lisa, la Muzeul Luvru

Tabloul „Gioconda” de Leonardo da Vinci a fost vandalizat, duminică, de un vizitator în Muzeul Luvru.

O copie faimoasă din secolul al 17-lea a Giocondei, scoasă la licitație pentru 300.000 de euro
O copie faimoasă din secolul al 17-lea a Giocondei, scoasă la licitație pentru 300.000 de euro

O copie faimoasă, din secolul al 17-lea, a Giocondei, cunoscută sub numele Mona Lisa Hekking urmează să fie vândută la licitație de casa Christie's, care se așteaptă să obțină cel puțin 300.000 de euro.

Mona Lisa ar putea fi vândută cu o sumă uluitoare. Reacții dure în Franța
Mona Lisa ar putea fi vândută cu o sumă uluitoare. Reacții dure în Franța

Veniturile strânse de cultura din Franța au scăzut dramatic în timpul pandemiei de coronavirus. Situația s-ar putea remedia prin vânzarea unei singure opere de artă: pictura lui Leondardo da Vinci, Mona Lisa.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.