Un polițist din Cannes a fost rănit într-un atac cu cuțitul. Autoritățile iau în calcul "pista teroristă"

Un polițist din Cannes a fost rănit într-un atac cu cuțitul. Autoritățile iau în calcul o
StirilePROTV

Un poliţist a fost rănit, luni dimineaţa, într-un atac cu cuţitul care a avut loc în Cannes, sudul Franţei, informează Agerpres, care citează Reuters şi AFP.

Atacatorul a fost "neutralizat", a anunţat ministrul francez de interne Gerald Darmanin, care a precizat că este avută în vedere "pista teroristă".

Potrivit postului BFM TV, care citează o sursă din poliţie, atacatorul a deschis portiera unei maşini de poliţie care staţiona în faţa unui comisariat şi l-a înjunghiat pe ofiţerul care se afla la volan, după care a încercat să atace şi un alt poliţist aflat în vehicul, dar un al treilea coleg al lor din maşină a tras cu arma din dotare, rănindu-l grav pe agresor.

Poliţistul înjunghiat a fost salvat de vesta antiglonţ, au indicat surse din poliţie citate de AFP, potrivit cărora agresorul a afirmat că acţionează "în numele profetului".

Ministrul Darmanin a menţionat pe Twitter că se va duce "imediat" la faţa locului pentru a-şi oferi sprijinul "poliţiei naţionale şi oraşului Cannes".

Atacul survine în contextul în care criminalitatea şi terorismul se numără între principalele preocupări ale alegătorilor francezi, în perspectiva alegerilor prezidenţiale din primăvara anului viitor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Actrița care a apărut la Festivalul de la Cannes într-o rochie complet transparentă și cu sânii la vedere
Actrița care a apărut la Festivalul de la Cannes într-o rochie complet transparentă și cu sânii la vedere

Melanie Thierry a atras toate privirile la Cannes 2021. Actrița de 39 de ani a purtat o rochie strălucitoare, complet transparentă de sus până jos.

Festivalul de Film de la Cannes. Ce spun primele cronici despre filmul românesc
Festivalul de Film de la Cannes. Ce spun primele cronici despre filmul românesc "Întregalde"

Avizi să recupereze ediția pierdută, actori și regizori de prim rang se îmbulzesc în acest an la Cannes.

Festivalul de Film de la Cannes începe marți. În competiție sunt trei pelicule românești
Festivalul de Film de la Cannes începe marți. În competiție sunt trei pelicule românești

Marți începe Festivalul de Film de la Cannes. Preţ de aproape două săptămâni, Riviera Franceză va fi sub asediul actorilor şi cinefililor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.