UE şi ţările din Balcanii de Vest, reunite pentru o discuţie „sinceră” despre aderare

Steag UE
iStock

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, s-a întâlnit duminică la Bruxelles cu liderii a şase ţări din Balcanii de Vest, candidate la aderarea la UE, pentru o "discuţie sinceră".

Discuțiile au avut loc în cursul unui dineu de lucru destinat să pregătească summitul de la Zagreb în luna mai, potrivit AFP.

„Sper într-o discuţie sinceră, intensă şi deschisă”, a anunţat el într-o scurtă alocuţiune înainte de a-şi primi invitaţii.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi şeful diplomaţiei Josep Borrell au participat de asemenea la această reuniune informală, la fel ca premierul croat Andrej Plenkovic, a cărui ţară asigură preşedinţia semestrială a Uniunii Europene.

„Vom vedea cum să aprofundăm parteneriatul nostru cu aceste ţări, să le consolidăm perspectivele europene şi să semnalăm reformele pe care trebuie să le efectueze”, a explicat Charles Michel.

Citește și
siria
Avertismentul UE pentru Turcia și Rusia. Ce s-ar putea întâmpla în Siria
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Este vorba despre angajarea unui dialog politic la cel mai înalt nivel cu Macedonia de Nord, Serbia, Kosovo, Albania, Muntenegru şi Bosnia şi de a înţelege aşteptările lor înainte de a lansa pregătirile pentru summitul de la Zagreb” din 17 mai, a adăugat un responsabil european.

Întrevederile vor duce la o nouă procedură de aderare mai strictă, solicitată de Franţa. Comisia Europeană a prezentat o propunere în acest sens, dar ea mai trebuie discutată şi aprobată în unanimitate de către statele membre.

„Am avut toţi dificultăţi pentru a ateriza în această seară la Bruxelles (din cauza furtunii) şi este un fel de avertisment că pentru noi aterizarea (în UE) nu va fi uşoară”, a comentat cu umor premierul Albaniei, Edi Rama.

Speranţa este ca această nouă procedură să fie aprobată de statele membre pentru summitul de la Zagreb şi ca acordul să permită deschiderea negocierilor cu Macedonia de Nord şi Albania. Ele au început deja cu Muntenegru în 2012 şi cu Serbia în 2014.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Când ar putea începe aderarea Albaniei și Macedoniei de Nord la UE. Anunțul lui Macron
Când ar putea începe aderarea Albaniei și Macedoniei de Nord la UE. Anunțul lui Macron

Preşedintele francez Emmanuel Macron s-a arătat sâmbătă dispus să renunţe în anumite condiţii la opoziţia sa faţă de deschiderea negocierilor de aderare a Albaniei şi a Macedoniei de Nord la Uniunea Europeană, transmite AFP.

Avertismentul UE pentru Turcia și Rusia. Ce s-ar putea întâmpla în Siria
Avertismentul UE pentru Turcia și Rusia. Ce s-ar putea întâmpla în Siria

Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a avertizat împotriva pericolului unei ciocniri între forţele turce şi ruse în Siria, îndemnând ţările UE să se doteze cu mijloacele capabile să influenţeze soluţionarea conflictului, conform AFP.

Londra, amenințată de UE după Brexit:
Londra, amenințată de UE după Brexit: "Să nu-și facă vreo iluzie"

Marea Britanie să nu-şi facă ”nicio iluzie” cu privire la serviciile sale financiare în viitoarea relaţie cu Uniunea Europeană, a avertizat marţi negociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.