UE și Marea Britanie „se vor sfâșia” în timpul negocierilor post-Brexit. Anunțul Franței

brexit
iStock

Şeful diplomaţiei franceze a declarat că se aşteaptă la negocieri tensionate între Uniunea Europeană şi Londra cu privire la viitoarea lor relaţie post-Brexit, spunând că părţile „se vor sfâșia”, potrivit France Presse.

„Cred că în problemele comerciale sau cu privire la dispozitivul de relaţii viitoare, pe care le vom angaja, ne vom sfâșia destul de rău”, a declarat Jean-Yves Le Drian în cadrul Conferinţei de Securitate de la Munchen, important forum diplomatic şi de apărare.

„Dar aceasta face parte din negociere, fiecare vrea să-şi apere interesele”, a adăugat el.

„Ne dorim ca ea să se facă cât mai rapid posibil chiar dacă există multe subiecte şi noi avem grele de administrat”, a spus ministrul francez de externe, adăugând că ar dori să fie abordată în special „problema pescuitului”.

Le Drian este fostul preşedinte al regiunii Bretania, regiune în care pescuitul este foarte important pentru Franţa.

Citește și
Cum au sărbătorit britanicii Brexitul - 13
Londra, amenințată de UE după Brexit: "Să nu-și facă vreo iluzie"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Recent, el avertizase că Franţa „nu va face compromisuri” cu privire la acest subiect în negocierile viitoare cu Londra.

„În niciun caz, pescuitul nu va putea servi variabilă de ajustare în negocieri”, a avertizat el, apreciind că britanicii vând peste 70% din peştele lor pe continentul european.

Pescarii ţărilor din UE sunt puternic dependenţi de apele britanice, ceea reprezintă 30% din cifra afaceri a pescarilor francezi.

De asemenea, ministrul a cerut „să se avanseze” şi mai mult în ceea ce priveşte cooperarea în viitor, fie în plan bilateral între Franţa şi Marea Britanie, fie în cadrul NATO, „dar şi în coaliţii specifice privind intervenţii pe care noi le-am putea avea împreună”.

Ministrul a menţionat în special acordurile din Lancaster House, în 2010, care au întărit cooperarea între Paris şi Londra în domeniul apărării şi pe care cele două ţări le vor celebra în acest an pentru a zecea oară.

El şi-a exprimat dorinţa de a „continua” cooperarea în acest cadru, „inclusiv pe subiecte sensibile”.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Munca în Marea Britanie, după Brexit. „Se va închide robinetul” pentru străini
Munca în Marea Britanie, după Brexit. „Se va închide robinetul” pentru străini

Regatul Unit va „închide robinetul” pentru străinii slab calificaţi şi le va solicita tuturor lucrătorilor calificaţi care vin în această ţară să aibă oferte de muncă ferme şi să îndeplinească cerinţe salariale şi de cunoaştere a limbii engleze.

Londra, amenințată de UE după Brexit:
Londra, amenințată de UE după Brexit: "Să nu-și facă vreo iluzie"

Marea Britanie să nu-şi facă ”nicio iluzie” cu privire la serviciile sale financiare în viitoarea relaţie cu Uniunea Europeană, a avertizat marţi negociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier.

Încep negocierile între UE și Marea Britanie, după Brexit. Ce se va schimba
Încep negocierile între UE și Marea Britanie, după Brexit. Ce se va schimba

Încep negocieri comerciale dure între Uniunea Europeană și Marea Britanie, după Brexit.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.