Tensiuni uriașe între Quito și Ciudad de Mexico. Diplomaţii mexicani au părăsit Ecuadorul

quito, diplomati mexic
AFP

Personalul diplomatic mexican de la Quito a părăsit duminică Ecuadorul, la două zile după raidul poliţei locale în incinta ambasadei Mexicului, care a provocat condamnări internaţionale şi ruperea relaţiilor diplomatice dintre cele două state.

'Personalul nostru diplomatic lasă totul în urma sa în Ecuador şi revine acasă cu capul sus (...) după asaltul contra ambasadei noastre', a scris duminică ministrul de Externe, Alicia Barcena, pe platforma socială X.

Diplomaţii şi membrii lor de familie s-au îmbarcat la bordul unui zbor comercial după ce au fost însoţiţi la aeroport de ambasadorii german, panamez, cubanez şi hondurian, a precizat Ministerul de Externe, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Raidul, fără precedent recent în lume, al poliţiştilor ecuadorieni în ambasada Mexicului la Quito pentru a-l aresta pe fostul vicepreşedinte ecuadorian Jorge Glas, acuzat de corupţie şi refugiat în incintă, a suscitat o ploaie de critici începând de vineri.

În scurt timp, Mexicul, care îi acordase azil lui Glas, a anunţat ruperea relaţiilor diplomatice cu Ecuador, fiind urmat de Nicaragua.

Citește și
Boris Johnson
Boris Johnson a zburat în Venezuela pentru a purta discuții secrete cu Maduro. Ce i-a transmis liderului sud-american
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Raidul, aspru criticat în lume

Preşedintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador a denunţat o 'încălcare flagrantă a dreptului internaţional şi a suveranităţii Mexicului', şi şi-a declarat intenţia de a aduce cazul în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie.

Raidul a fost condamnat de guvernele de stânga din America Latină - din Brazilia până în Venezuela, trecând prin Chile, şi chiar de Argentina preşedintelui ultraliberal Javier Milei, precum şi de Organizaţia Statelor Americane, Uniunea Europeană şi Spania.

SUA, care condamnă 'orice încălcare a Convenţiei de la Viena', au încurajat cele două părţi 'să îşi rezolve diferendele cu respectarea normelor internaţionale'.

'Alarmat', secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a apreciat că orice încălcare a incintelor diplomatice compromite 'desfăşurarea de relaţii internaţionale normale', a transmis purtătorul său de cuvânt.

Preşedinta Hondurasului, Xiomara Castro, care asigură preşedinţia Comunităţii Statelor din America Latină şi Caraibe (Celac), a convocat pentru luni o reuniune de urgenţă.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Mexicul a rupt legăturile diplomatice cu Ecuadorul după un raid al poliției la ambasadă pentru a aresta un lider ecuadorian
Mexicul a rupt legăturile diplomatice cu Ecuadorul după un raid al poliției la ambasadă pentru a aresta un lider ecuadorian

Mexicul a întrerupt toate legăturile diplomatice cu Ecuadorul, după ce poliția a luat cu asalt ambasada mexicană din Quito, pentru a aresta un fost vicepreședinte ecuadorian, Jorge Glas, refugiat acolo.

Boris Johnson a zburat în Venezuela pentru a purta discuții secrete cu Maduro. Ce i-a transmis liderului sud-american
Boris Johnson a zburat în Venezuela pentru a purta discuții secrete cu Maduro. Ce i-a transmis liderului sud-american

Fostul premier britanic Boris Johnson a zburat luna trecută în Venezuela pentru a se întâlni cu preşedintele autoritar al ţării, Nicolas Maduro, cu care a avut discuţii neoficiale în încercarea de a-l convinge să nu livreze arme Rusiei.

32 de persoane, arestate în Venezuela pentru ”trădare de patrie”.
32 de persoane, arestate în Venezuela pentru ”trădare de patrie”. "Cinci conspiraţii" pentru asasinarea lui Nicolas Maduro

Autorităţile venezuelene au arestat 32 de persoane, civili şi militari, acuzaţi de "trădare de patrie" în cadrul a "cinci conspiraţii" pentru asasinarea preşedintelui Nicolas Maduro, a anunţat luni procuratura, notează AFP, potrivit Agerpres.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.