Talibanii acuză SUA că sunt responsabile pentru haosul de pe aeroportul din Kabul. „E pace în întreaga țară”

Șeful armatei britanice: Talibanii sunt de fapt ţărani, este foarte posibil ca acești talibani să fie mai rezonabili
Getty

SUA sunt responsabile pentru haosul de la aeroportul din Kabul, unde mii de afgani continuă cu disperare să aştepte un zbor pentru a fugi din ţară şi asta trebuie să înceteze „cât mai curând posibil”, a declarant, duminică, un înalt responsabil taliban, r

„America, cu toată puterea şi echipamentele sale (...), a eşuat în a face ordine pe aeroport. E pace şi calm în întreaga ţară, haos există doar la aeroportul din Kabul”, a declarat acest responsabil, Amir Khan Mutaqi.

În acelaşi timp, un oficial al grupării a declarat că liderii talibani se vor întâlni cu foştii guvernatori şi funcţionari în peste 20 din cele 34 de provincii ale Afganistanului, în următoarele câteva zile, pentru a le asigura siguranţa şi a le solicita cooperarea.

„Nu forţăm niciun fost oficial guvernamental să ni se alăture sau să ne jure credinţă, au dreptul de a părăsi ţara dacă doresc acest lucru”, a declarat oficialul.

Orban: Iau cu mare seriozitate în calcul posibilitatea să candidez la președinția României


Preluarea rapidă a puterii de către talibani în Afganistan a provocat temeri privind represalii şi o revenire la o versiune dură a legii islamice pe care gruparea sunită a impus-o şi când a fost la putere în urmă cu două decenii.

Citește și
Zid
Grecia a prelungit cu 40 de km gardul de la frontiera cu Turcia, în aşteptarea unui posibil val de migranţi afgani
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Dorim deplină claritate asupra planului de ieşire al forţelor străine. Ţinerea sub control a haosului din afara aeroportului din Kabul este o sarcină complexă”, a mai spus oficialul citat.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Haosul de pe aeroportul din Kabul. Afganii care fug din țară trebuie să treacă de talibani până la filtrele americanilor
Haosul de pe aeroportul din Kabul. Afganii care fug din țară trebuie să treacă de talibani până la filtrele americanilor

"Dacă vă aflaţi în Kabul, nu încercaţi să ajungeţi la aeroport, situaţia în jurul aeroportului s-a înrăutăţit în ultimele ore". Este avertismentul ambasadei Statelor Unite pentru cetăţenii americani, reluat şi de alte ambasade occidentale.

Grecia a prelungit cu 40 de km gardul de la frontiera cu Turcia, în aşteptarea unui posibil val de migranţi afgani
Grecia a prelungit cu 40 de km gardul de la frontiera cu Turcia, în aşteptarea unui posibil val de migranţi afgani

Grecia a finalizat un gard pe o lungime de 40 de kilometri la frontiera cu Turcia, în contextul temerilor că preluarea puterii de către talibani în Afganistan ar putea conduce la intensificarea afluxului de migranți către Europa, relatează Reuters.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.