SUA, criză umanitară la granița cu Mexicul, din cauza migranților: "O alarmă de bombă nucleară"

×
Codul embed a fost copiat

Statele Unite încearcă să găsească soluții pentru o criză umanitară de proporții la granița cu Mexicul.

În doar câteva zile, numărul migranților, cei mai mulți din Haiti, a crescut brus, până la aproape 14 mii.

"O alarmă de bombă nucleară" - a numit primarul local criza migranților. Iar guvernatorul statului Texas recunoaște că polițișții de frontieră "sunt copleșiți de haos".

Mii şi mii de migranţi au traversat în ultimele zile Rio Grande, râul care formează graniţa naturală dintre Mexic şi Statele Unite. Majoritatea sunt haitieni care fug de sărăcie, foamete şi senzaţia că în ţară lor natală s-a stins până şi speranţa. Dar sunt şi mulţi cubanezi alungaţi de criză economică apăsătoare din insula lor, precum şi alţi migranţi din America latină.

Vineri, se adunaseră mai mult de 14.000 - într-o tabără improvizată, sub un pod rutier internaţional, în partea americană, la marginea oraşului Del Rio, din Texas. Fără cele mai elementare mijloace de subzistenţă şi îndurând arşiţa la temperaturi care au urcat în ultimele zile până la 37 - 38 de grade Celsius. Unii chiar au traversat în sens invers Rio Grande, înapoi în Mexic, pentru a face rost de provizii şi apă de băut, apoi au revenit.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Bruno J. Lozano, primarul din Del Rio, Texas: "Acum avem o mulțime de oameni reprezentând o treime din populația Del Rio, Texas, înghesuiți într-un spațiu limitat. Dinamica situației se schimbă aproape de la minut la minut"

Primarul din Del Rio a declarat stare de dezastru, sperând să primească ajutor. A descris situaţia "fără precedent" şi "supra-realistă".

Bruno J. Lozano, primarul din Del Rio, Texas: "A pornit alarma nucleară, această situație nu mai poate continuă, nu mai este acceptabilă. Migranții sunt tot mai agitați, poliția de frontieră nu mai poate gestiona hrănirea acestor oameni. S-a depășit limita facilităților pe care le avem şi migranţii trăiesc în condiţii imposibile".

Câteva mii de migranţi din tabăra de sub pod au fost mutaţi, între timp, în centre de primire. Şi guvernul american plănuieşte să-i trimită de unde au plecat, organizând zboruri cu avioane.

Guerline Jozef, Haitian Bridge Alliance: "Oamenii au fost pe drum cinci luni în călătoria lor până aici, unii au murit pe drum, şi acum sunt întâmpinaţi cu violenţă din nou, doar pentru a fi deportaţi înapoi la dezastrul de care încercau să scape".

Biroul de vamă şi protecţia frontierelor a anunţat trimiterea a încă 400 de agenţi la Del Rio. Ar putea fi la nevoie, însă, de mai mulţi. Guvernatorul Texasului, Greg Abbott, admite că polițișții de frontieră sunt "copleșiți de haos".

Raul Ortiz, Comandantul Poliției de frontieră: "Nu am văzut niciodată o asemenea explozie a mulțimilor de migranți, în imediată apropiere a graniței, că în ultimele 72 de ore".

Guvernatorul Abott a decis alocarea unor fonduri de urgență de 1,8 miliarde de dolari pentru serviciul poliției de frontieră, din Texas. Guvernatorul republican nu și-a ascuns furia că administrația democrată a lui Joe Biden nu a închis cele șase puncte de trecere de-a lungul porțiunii de graniță dintre Texas și Mexic.

Greg Abbott, guvernatorul Texasului: "Aceste fonduri sunt necesare pentru ca politică granițelor deschise, dusă de administrația Biden, a coborât barierele care ar opri inundația cu migranți ilegali, traficanți de persoane și traficanți de droguri. Fondurile alocate de noi vor permite Departamentului pentru siguranță publică din Texas să aresteze mai multe persoane la graniță. Vor ajută Garda Națională să securizeze mai bine granița Texasului. Și vor crește finanțarea pentru ridicarea unui zid la graniță”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza
Consilier al lui Netanyahu: Planul lui Biden pentru Gaza "nu este o înţelegere bună", dar Israelul îl acceptă

Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru aplanarea conflictului din Gaza, promovat acum de Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând mult mai multă muncă.

Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”
Mesaj din inima Europei pentru Putin și Rusia: „Suntem pregătiți să apărăm fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO”

Decizia recentă a NATO de a-şi consolida frontiera estică este menită să descurajeze Rusia, a declarat, duminică, cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că Alianţa va fi gata să se apere dacă va fi necesar.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.