Studiu: Anomalii ale ochilor descoperite la unele cazuri grave de COVID-19

coronavirus
Shutterstock

Examinări ale imaginilor de rezonanţă magnetică (RMN) au relevat anomalii semnificative ale ochilor unor pacienţi care au suferit forme grave de COVID-19, potrivit unei cercetări publicate marţi de revista Radiology, relatează agenţia EFE.

Studiul, efectuat în Franţa, sugerează utilitatea efectuării unor consultaţii oftalmologice în cazul acestor pacienţi, pentru a detecta efecte potenţial grave ale coronavirusului asupra ochilor şi iniţierea astfel din timp a unor tratamente adecvate, scrie Agerpres. 

Cercetarea semnalează că, deşi coronavirusul atacă în principal plămânii, acesta poate fi asociat şi apariţiei unor afecţiuni oculare, precum conjunctivita sau retinopatia, care pot provoca pierderea vederii.

În cadrul acestui studiu Societatea Franceză de Neuroradiologie a evaluat prin examene RMN un număr de 129 de pacienţi cu forme grave de COVID-19. Nouă dintre ei (7%) au prezentat anomalii ale globului ocular, iar imaginile au evidenţiat unul sau mai mulţi noduli în partea posterioară a globului ocular.

Opt dintre aceşti nouă pacienţi au necesitat internare la ATI în urma infectării cu virusul SARS-CoV-2. Dar toţi cei nouă aveau noduli în regiunea maculară, zona de pe fundul ochiului responsabilă cu vederea centrală, iar opt dintre ei aveau noduli la ambii ochi.

Citește și
coronavirus
ECDC cere restricții mai dure în Europa, din cauza noilor tulpini mai contagioase de COVID
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Medicii care au efectuat studiul notează cu nu sunt cunoscute mecanismele care conduc la formarea acestor noduli, dar ei presupun că ar putea avea legătură cu inflamaţia cauzată de virus. Un alt factor ar putea fi drenajul inadecvat al venelor ochilor, problemă observată la pacienţii care au stat mult timp la ATI intubaţi sau în poziţia cu faţa în jos. Şapte dintre pacienţii din acest studiu care au prezentat anomalii oculare au stat mult timp în această poziţie.

Această cercetare vine în sprijinul altor investigaţii care susţin că boala COVID-19 are consecinţe mai severe în cazul persoanelor care au şi alte probleme de sănătate; dintre cei nouă pacienţi descoperiţi cu noduli oculari, doi aveau diabet, şase erau obezi şi doi aveau hipertensiune arterială.

Prin urmare, autorii studiului menţionează că ar trebui să se ia în considerare evaluarea oftalmologică a tuturor pacienţilor care au avut forme grave de COVID-19, printre investigaţiile pe care le recomandă numărându-se examenul fundului de ochi şi tomografia în coerenţă optică.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Coronavirus România, bilanț 16 februarie. 2.676 cazuri noi și 81 de decese
Coronavirus România, bilanț 16 februarie. 2.676 cazuri noi și 81 de decese

Coronavirus România, bilanț 16 februarie. Pe teritoriul României au fost confirmate 765.970 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 711.977 de pacienți au fost declarați vindecați.

ECDC cere restricții mai dure în Europa, din cauza noilor tulpini mai contagioase de COVID
ECDC cere restricții mai dure în Europa, din cauza noilor tulpini mai contagioase de COVID

Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) a stabilit luni la nivelul ''foarte ridicat'' riscul cauzat de răspândirea variantelor mai contagioase ale SARS-CoV-2 şi a cerut menţinerea şi înăsprirea restricţiilor antiepidemice.

Vaccinul anti-COVID produs de AstraZeneca, omologat de OMS pentru a fi folosit în regim de urgenţă
Vaccinul anti-COVID produs de AstraZeneca, omologat de OMS pentru a fi folosit în regim de urgenţă

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat luni că a omologat pentru utilizare în regim de urgenţă vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de compania AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.