Serghei Lavrov: „Rusia este vizată de o agresiune occidentală care face parte din cruciade duse de SUA”

lavrov acuza occidentul de schizofrenie
Profimedia

Rusia este vizată de o "agresiune occidentală", a declarat joi ministrul rus de externe Serghei Lavrov, susţinând că aceasta este parte a unei "cruciade duse de SUA şi sateliţii lor" împotriva ţărilor care îşi apără propriile interese, relatează EFE.

 

Şeful diplomaţiei ruse, citat de agenţia de presă oficială TASS, susţine de asemenea că este evidentă dorinţa Washingtonului şi a aliaţilor lor de a crea un focar de tensiune de durată în regiunea Asia-Pacific, pe care Occidentul o declară în mod deschis ca fiind o "zona de responsabilitate a NATO".

„Sunt promovate aşa-numitele strategii indo-pacifice, destinate să descurajeze China, să izoleze Rusia şi să distrugă arhitectura regională deschisă şi echitabilă pe baza consensului care s-a dezvoltat în jurul ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est)", a adăugat Lavrov.

Rusia nu vede deocamdată nicio perspectivă de dialog cu ţările occidentale, a declarat şeful diplomaţiei ruse.

„Atât timp cât acestea, practic majoritatea dintre ele, sunt total aservite Washingtonului, nu vedem nicio perspectivă pentru un dialog semnificativ cu marea majoritate a acestor ţări", a afirmat Lavrov, care a acuzat Occidentul de distrugerea sistemului de măsuri de consolidare a încrederii şi de control al armelor în Europa.

Citește și
lavrov acuza occidentul de schizofrenie
Serghei Lavrov va merge în Iran pentru a participa la o reuniune ministerială dedicată conflictului armeano-azer
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Ca rezultat al desfăşurării avansate a armelor nucleare americane în diferite ţări europene şi al punerii în aplicare a aşa-numitelor misiuni nucleare comune, se creează riscuri strategice mult mai mari", a avertizat el.

Lavrov a mai spus că încercările Ucrainei de a obţine anumite garanţii unilaterale din partea "stăpânilor săi occidentali" nu au niciun viitor.

„Aceasta arată că scopul este de a lăsa Rusia şi Belarus în afara acordurilor pe care Occidentul vrea să le încheie mai târziu pe continent", consideră ministrul rus.

Lavrov a atribuit Washingtonului responsabilitatea pentru războiul în Ucraina, afirmând că "fără încurajarea directă din partea Statelor Unite, Kievul nu ar fi îndrăznit să ia calea distrugerii a tot ceea ce este rusesc: limbă, educaţie, mass-media, cultură şi religia ortodoxă".

Media de stat ruse precizează că Serghei Lavrov a făcut aceste declaraţii într-un discurs susţinut joi, la Minsk, cu ocazia unei conferinţe internaţionale intitulate "Securitatea eurasiatică: realitate şi perspective într-o lume în transformare".

La această conferinţă participă şi ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, care a pledat pentru o încetare imediată a focului în Ucraina, întrucât numărul victimelor şi al distrugerilor nu va face decât să crească pe măsură ce războiul va continua, potrivit MTI.

Europa şi Ungaria au plătit deja un preţ ridicat pentru un război de care nu au fost responsabile, a afirmat şeful diplomaţiei de la Budapesta, adăugând că soluţia la război se află la masa negocierilor, nu pe câmpul de luptă.

El a cerut menţinerea deschisă a canalelor de comunicare „pentru a nu ne pierde speranţa de pace".

Szijjarto a declarat că anume credinţa sa în pace l-a determinat să accepte invitaţia la conferinţa de la Minsk, cu "riscul, desigur, de a fi condamnat în anumite părţi din Europa pentru aceasta decizie".

Mai mult, „dialogul civilizat" trebuie restabilit între Est şi Occident, iar discursul politic trebuie să revină la un dialog bazat pe respect reciproc şi bun simţ, mai degrabă decât pe „dezbateri bazate pe ideologie şi politică", a mai pledat ministrul ungar, citat de MTI.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Serghei Lavrov: Consolidarea prezenţei militare americane în Orientul Mijlociu riscă să ducă la o ''escaladare''
Serghei Lavrov: Consolidarea prezenţei militare americane în Orientul Mijlociu riscă să ducă la o ''escaladare''

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a estimat luni, în cadrul unei reuniuni diplomatice la Teheran, că întărirea prezenţei militare americane în Orientul Mijlociu prezintă riscul unei "escaladări" a conflictului dintre Israel şi mişcarea Hamas.

Serghei Lavrov va merge în Iran pentru a participa la o reuniune ministerială dedicată conflictului armeano-azer
Serghei Lavrov va merge în Iran pentru a participa la o reuniune ministerială dedicată conflictului armeano-azer

Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, va călători, luni, în Iran, care organizează o reuniune pe tema conflictului armeano-azer cu şefii diplomaţiilor din Armenia, Azerbaidjan, Iran, Rusia şi Turcia.

FOTO. Presa comunistă nord-coreeană: ”Respectabilul tovarăș Kim Jong Un a avut o întâlnire fericită cu Serghei Lavrov”
FOTO. Presa comunistă nord-coreeană: ”Respectabilul tovarăș Kim Jong Un a avut o întâlnire fericită cu Serghei Lavrov”

Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, s-a întâlnit cu liderul nord-coreean Kim Jong-un la Phenian, a anunţat joi Ministerul de Externe rus. Întâlnirea lor a durat mai mult de o oră, a spus ministerul, fără a oferi alte detalii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.