Șase palestinieni au evadat dintr-o închisoare de maximă siguranță din Israel, după ce au săpat un tunel

×
Codul embed a fost copiat

Șase palestinieni au evadat dintr-o închisoare de maximă siguranță din Israel, luni. Presa locală i-a identificat ca fiind membri ai unor grupări militante.

Cinci dintre ei aparțin grupării Jihadul Islamic, iar al șaselea este un fost comandant al unei facțiuni armate afiliată partidului Fatah, potrivit Reuters.

Aceștia erau colegi de celulă și au evadat săpând un tunel afară din închisoarea Gilboa.

„Noaptea trecută am primit o serie de apeluri privind indivizi suspecți într-o zonă agricolă, iar responsabilii închisorii au descoperit că cei șase au evadat din celula lor”, a transmis Eli Levy, purtătorul de cuvânt al poliției israeliene.

Forțele de securitate cred că aceștia vor să ajungă în Cisiordania, teritoriu ocupat de Israel, unde Autoritatea Palestiniană exercită o guvernare limitată.

Citește și
vaccin covid
Israelul vrea să vaccineze elevii împotriva COVID în timpul orelor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Israelul a înregistrat un nou record de contaminări, cu o zi înainte de începerea anului şcolar
Israelul a înregistrat un nou record de contaminări, cu o zi înainte de începerea anului şcolar

Israelul a înregistrat marţi un nou record de contaminări zilnice cu COVID-19 de la începutul pandemiei, cu aproape 11.000 de cazuri înregistrate cu o zi înainte de începerea noului an şcolar.

Israelul vrea să vaccineze elevii împotriva COVID în timpul orelor
Israelul vrea să vaccineze elevii împotriva COVID în timpul orelor

Israelul doreşte să îşi vaccineze elevii împotriva noului coronavirus în timpul orelor de curs odată cu începerea noului an şcolar, preconizată pentru 1 septembrie.

Studiu: A treia doză de vaccin anti-COVID scade semnificativ riscul de infectare
Studiu: A treia doză de vaccin anti-COVID scade semnificativ riscul de infectare

A treia doză de vaccin anti-COVID Pfizer a îmbunătățit semnificativ protecția față de infectare și formele grave de boală la persoanele de peste 60 de ani, în Israel. comparativ cu cele care au primit două doze.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.