OMS Europa avertizează cu privire la o toamnă şi o iarnă ”dificile”, după o triplare a îmbolnăvirilor de Covid-19

coronavirus

Filiala în Europa a Organzaţiei Mondiale a Sănătăţii avertizează marţi cu privire la o toamnă şi o iarnă ”dificile”, în urma unei triplări, în ultmele şase săptămâni, a îmbolnăvirilor de Covid-19 şi unei dublări a numărului spitalizărilor.

”Covid-19 rămâne o boală rea care poate fi mortală”, avertizează directorul OMS Euroopa Hans Kluge, care a anunţat că s-a îmbolnăvit, la rândul său, pentru prima oară, în urmă cu două săptămâni, şi că boala l-a pus la pământ timp trei zile.

Hans Kluge spune că situaţia din prezent ”seamănă cu cea de vara trecută”, însă, precizează el, ”de această dată valul Covid-19 este propulsat de curenţi subterani ai variantei Omicron” - mai contagioasă, transmite News.ro.

Numărul cazurilor de Covid-19 în cele 53 de ţări care fac parte din filială - mai multe în Asia Centrală - s-a triplat în ultimele trei săptămâni şi ”se apropie de trei milioane de cazuri înregistrate săptămâna trecută”, reprezentând aproape jumătate din total la nivel mondial.

În aceeaşi peroadă, nunmărul spitalizărilor s-a dublat, iar în pofida faptului că numărul internărilor la terapie intensivă rămâne ”relativ mic”, aproape 3.000 de persoane mor săptămânal în Europa din cauza covid-19, precizează el.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit OMS Europa, creşterea numărului cazurilor de covid-19 urmează să continue în lunile următoare, din cauza sfârşitului vacanţei de vară, redeschderii şcolilor şi faptului că interacţiuni sociale au loc în maimare măsură în spaţii închise, pe măsură ce temperatura scade.

Pe lângă o ”scădere a supravegherii virusului” SARS-CoV-2, o astfel de creştere prevestreşte ”o toamnă şi o iarnă dificile” în regiunea Eurpa a OMS, avertizează Hanss Kluge.

El îndeamnă statele ”să răspundă în mod urgent” lacunelor în supravegherea pandemiei şi să acţioneze acum, pentru a evita decese care pot fi împiedicate şi perturbări grave în sistemee de sănătate.

”Aşteptarea toamnei pentru a acţiona va fi prea târziu”, subliniază el.

OMS Europa dezvăluie o strategie pentru la toamnă şi la iarnă.

Aceasta presupune o creştere a vaccinării populaţiei, o vaccinare cu un al doilea ”booster” a persoanelor imunodeprimate în vârstă de peste cinci ani şi a anturajului apropiat al acestora şi o reflecţie cu privire la posibilitatea vaccinării cu al doilea ”boostrer” a grupurilor cu risc specifice ”la cel puţin trei luni după ultima vaccinare”.

Filiala îndeamnă, de asemenea, la o încurajare a purtării măştii de protecţie în interior şi în transportul public, la aerisirea spaţiilor publice foarte aglomerate - precum şcolile şi birourile - şi la ”aplicarea unui protocol riguros în cazul celor care prezintă un risc de îmbolnăvire gravă”

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.