Motivul pentru care prinţul Harry nu se simte în siguranţă în Marea Britanie. „Sunt reticent să mă expun în mod inutil”

Prinţul Harry îşi sărbătoreşte ziua de naştere în Germania
Getty

Prinţul Harry nu se simte în siguranță acasă, în Regatul Unit al Marii Britanii. El contestă o decizie a Înaltei Curţi de la Londra în acest sens.

 

Prinţul Harry consideră că familia şi copiii săi nu se pot „simţi ca acasă" în Marea Britanie din cauza faptului că nu se simt în siguranță, a declarat joi avocatul său la Londra.

Prinţul contestă decizia Înaltei Curţi de a nu mai plăti în mod curent pentru securitatea sa. Ducele de Sussex şi soţia sa, Meghan, au pierdut protecţia sistematică a forţelor de ordine, pe cheltuiala contribuabilului britanic, după ce au decis să se retragă din familia regală în 2020 şi să se mute în Statele Unite.

El contestă în instanţă această decizie a unui organism dependent de Ministerul de Interne, care îi acordă acum protecţie poliţienească de la caz la caz.

Joi, în ultima zi a acestei proceduri, care a început marţi şi se desfăşoară în principal cu uşile închise, avocata lui Harry, Shaheed Fatima, a citit o declaraţie a prinţului, care a fost absent de la audieri.

Citește și
Prinţul Harry îşi sărbătoreşte ziua de naştere în Germania
Prințul Harry și-a sărbătorit ziua de naștere în Germania. Câți ani a împlinit. FOTO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Marea Britanie este un loc central în povestea copiilor mei şi un loc în care vreau ca ei să se simtă ca acasă, chiar dacă în prezent locuiesc în SUA. Dar acest lucru este imposibil dacă nu le putem asigura siguranţa în timp ce se află pe teritoriul britanic. Nu-mi pot expune soţia la un astfel de risc, având în vedere prin ce am trecut, sunt reticent să mă expun şi pe mine în mod inutil", a declarat Harry, conform AFP și news.ro.

„Obligați” să părăsească țara

Prinţul susţine, de asemenea, că el şi soţia sa „s-au simţit obligaţi” să părăsească ţara în 2020 şi să se retragă din îndatoririle lor regale.

Zilele trecute, avocata sa a susţinut că decizia autorităţilor de a schimba regulile care reglementează securitatea prințului a fost nedreaptă, având în vedere statutul său şi circumstanţele morţii mamei sale.

Prinţesa Diana a murit într-un accident de maşină la Paris în 1997, în timp ce era urmărită de paparazzi.

Ministerul de Interne a apărat principiul unei securităţi „adaptate” şi „specifice contextului” pentru prinţ, ca urmare a deciziei acestuia de a nu mai fi un membru activ al familiei regale.

În luna mai, o cerere a prinţului Harry de a plăti protecţia poliţiei din fonduri proprii a fost respinsă de justiţie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
„Nu-mi pot expune soţia la un asemenea risc”. Prinţul Harry nu se mai simte în siguranţă în Regatul Unit
„Nu-mi pot expune soţia la un asemenea risc”. Prinţul Harry nu se mai simte în siguranţă în Regatul Unit

Prinţul Harry consideră că el şi copiii lui nu se pot "simţi ca acasă" în Regatul Unit din cauza lipsei unor măsuri adecvate de siguranţă, a declarat avocatul său, joi, la Londra.

 

Prințul Harry și-a sărbătorit ziua de naștere în Germania. Câți ani a împlinit. FOTO
Prințul Harry și-a sărbătorit ziua de naștere în Germania. Câți ani a împlinit. FOTO

Prinţul Harry al Marii Britanii a sărbătorit împlinirea vârstei de 39 de ani, vineri, la Dusseldorf, în Germania, după ce în ziua precedentă a mâncat specialităţi din carne de porc şi a băut bere împreună cu soţia sa, Meghan, într-un pub local.

 

Condiția pentru care prințul Harry a avut voie să meargă la mormântul reginei Elisabeta a II-a. I s-a permis în ultima clipă
Condiția pentru care prințul Harry a avut voie să meargă la mormântul reginei Elisabeta a II-a. I s-a permis în ultima clipă

Prințul Harry a primit permisiunea de a vizita mormântul reginei Elisabeta a II-a la un an de la moartea acesteia. Acestuia i s-a pus o condiție strictă pentru a avea voie să meargă la mormântul bunicii sale.

 

Prințul Harry a fost subiect de râs la un post german de televiziune. Ce a făcut Ducele de Sussex în timpul unei emisiuni
Prințul Harry a fost subiect de râs la un post german de televiziune. Ce a făcut Ducele de Sussex în timpul unei emisiuni

Prințul Harry are multe calități, dar se pare că nu se pricepe și la fotbal.

 

Prinţul Harry s-a întors în Marea Britanie la un an de la moartea bunicii sale, regina Elizabeth II. FOTO
Prinţul Harry s-a întors în Marea Britanie la un an de la moartea bunicii sale, regina Elizabeth II. FOTO

Prinţul Harry i-a adus joi un omagiu regretatei regine Elizabeth II, întorcându-se în Marea Britanie pentru a participa la o ceremonie de premiere cu o zi înainte de împlinirea unui an de la moartea bunicii sale, relatează Reuters.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.