Motivul inedit pentru care președintele Mexicului își dă avionul ca premiu la loto

Obrador
Getty

Preşedintele Mexicului, Andrés Manuel Lopez Obrador, a confirmat marţi dorinţa sa de a pune avionul său oficial la tragere la sorţi, după ce a încercat să îl vândă și nu a reușit.

„Dacă niciun cumpărător, nicio ofertă nu se prezintă, vom pune în aplicare un alt plan şi va fi probabil o tragere la sorţi", a declarat şeful statului în cursul unei conferinţe de presă, cu puţin înainte de a prezenta biletul de loterie care va permite cucerirea acestui premiu puţin obişnuit.

Pe acest bilet de "cachito", numele loteriei în Mexic, apare fotografia unui avion cu legenda: "premiul întâi, avionul prezidenţial", cu litere portocalii şi verzi, potrivit Agerpres.

Autorităţile au promis să transfere suma obţinută din vânzarea acestui avion de lux, un Boeing 787 "Dreamliner", unor fonduri de ajutorare a migranţilor sau persoanelor cele mai defavorizate.

Vor fi puse în vânzare şase milioane de bilete de loto cu o valoare de 500 de pesos (circa 25 de dolari). Autorităţile speră să recupereze astfel cel puţin 2,5 miliarde de pesos (127 de milioane de dolari).

Citește și
Surpriza de care a avut parte un puști de 7 ani de ziua lui
Surpriza de care a avut parte un puști de 7 ani de ziua lui. Cadoul oferit de părinți
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Andrés Manuel Lopez Obrador a anunţat la începutul mandatului său că nu doreşte să utilizeze acest avion şi l-a pus în vânzare, dar nu s-a prezentat niciun cumpărător.

Aparatul a fost cumpărat de guvernul preşedintelui Felipe Calderon (2012-2018) pentru un cost de 218 milioane de dolari. Valoarea actuală se situează între 130 de milioane şi 150 de milioane de dolari.

Ştirea a dezlănţuit opinii pe reţelele sociale, numeroşi mexicani punându-şi întrebarea cum ar putea întreţine un asemenea avion.

Preşedintele mexican a promis câştigătorului neobişnuitei trageri la sorţi un an de întreţinere gratuită a aparatului la baza militară Santa Lucia sau pe aeroportul din Ciudad de Mexico.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Masacru în Mexic. 48 de persoane au murit în luptele violente dintre cartelurile de droguri
Masacru în Mexic. 48 de persoane au murit în luptele violente dintre cartelurile de droguri

S-au derulat scene îngrozitoare pe străzile din Mexic, din timpul luptelor între cartelurile de droguri, în care au murit doar în weekend 48 de persoane.

Surpriza de care a avut parte un puști de 7 ani de ziua lui. Cadoul oferit de părinți
Surpriza de care a avut parte un puști de 7 ani de ziua lui. Cadoul oferit de părinți

Când vine vorba despre sporturi extreme, de cele mai multe ori nu există limită de vârstă.

Apariția surprinzătoare a lui Kim Kardashian care a uimit internetul. Ce a postat vedeta
Apariția surprinzătoare a lui Kim Kardashian care a uimit internetul. Ce a postat vedeta

Kim Kardashian și-a uimit fanii, după ce a postat pe site-urile de socializare mai multe poze cu ea într-o rochie de mătase cu model animal print a brandului Roberto Cavalli.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.