Miracolul din Israel. Un bebeluș de 9 zile a supraviețuit atacului teroriștilor în adăpostul plin de fum | FOTO

Bebelus
Shutterstock

Un bebeluş de 9 zile din Israel a supraviețuit miraculos atacului teroriștilor Hamas asupra kibuțului Nirim. Părinții lui au mărturisit clipele dramatice prin care au trecut pe 7 octombrie.

Este povestea unui miracol. O poveste care dă speranță multor oameni în fața zilelor întunecate din Israel. Speranță pentru viață.

Fotografia cu micuțul Kai la fereastra deschisă dintr-un adăpost din kibuțul Nirim a făcut înconjurul lumii, iar ziarul german BILD a tipărit-o pe prima pagină.

Reporterii BILD i-au întâlnit pe părinții bebelușului, Aimee și Uriel, ambii în vârstă de 30 de ani, împreună cu Kai la ilat, unde au stat de la atacul terorist al Hamas.

Citește și
Racheta
O rachetă a lovit o unitate medicală dintr-o stațiune turistică din Egipt. Cel puțin șase persoane au fost rănite
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Ziua de 7 octombrie a fost ca o a doua naștere pentru el. Mama mea îi spune acum Phoenix”, a spus mama copilului.

Ziua care le-a schimbat viața

Era ora 6:30 în dimineața zilei de 7 octombrie când tânăra familie a auzit sirenele.

„Am înțeles că este diferit decât de obicei, nu era doar o alarmă, ci multe. Și mai multe rachete decât oricând”, a mărturisit Aimee.

Împreună cu micul Kai, cu mama și cu soțul ei au coborât, în grabă, în adăpostul pe care fiecare casă din Israel îl are.

„Am închis ușa și am așteptat. În jurul orei 8.00, vecinii noștri scriau în grupul de WhatsApp că au auzit împușcături și țipete în limba arabă. A urmat cel mai rău coșmar al nostru”, a povestit Uriel, tatăl bebelușului.

Însă nu au mai apucat să facă nimic, pentru că teroriștii Hamas erau la ușă.

„Am auzit o bubuitură puternică când au intrat în casă. Au început să spargă totul, să împingă lucrurile și să strige în arabă”, a continuat Uriel.

Cei doi părinți închiseseră ușa adăpostului și mutaseră mânerul în poziție verticală pentru a încuia ușa, însă au fost nevoiți s-o blocheze cu patul, apoi cu mâinile.

„Au încercat să deschidă ușa și noi doar am ținut-o cu mâinile. Ulterior au renunțat să mai încerce să intre în adăpost și au început să dea foc casei. Au reușit doar să crape ușa câțiva centimetri”, a mai mărturisit Uriel.

Tactica teroriștilor Hamas

Tactica perfidă a teroriștilor, explicată de Uriel: au vrut să folosească focul pentru a scoate familia afară, pentru a-i împușca sau a-i răpi.

Aimee continuă: „Am făcut tot posibilul să nu intrăm în panică pentru că știam că panica nu ne va face să gândim limpede. Mama mea îl ținea pe Kai de cele mai multe ori. A trebuit să-i bage degetul în gură pentru a-l face să nu plângă. Apoi a urmat o bubuitură puternică în uşă și s-a trezit și a început să plângă”.

În timp ce teroriștii se ”distrau” afară, era o chestiune de supraviețuire pentru familie. Din ce în ce mai mult fum pătrundea prin uşă. Când nu se mai auzea nimic, deschideau puţin fereastra adăpostului pentru ca ea şi Kai să poată lua puţin aer.

„De fiecare dată când se făcea liniște, deschideam fereastra și respiram. Câte două respirații alternativ. Eu și soția mea am ținut copilul în sus și l-am așezat pe pervazul ferestrei. Kai trebuia să respire. Fie îl puneam pe pervaz și riscam ca un terorist să-l vadă, fie va muri în mâinile noastre din cauza inhalării de fum. Am ales prima variantă”, a explicat Urile.

Cei doi tineri părinți sunt în contact cu armata și cu pompierii prin WhatsApp. Dar sunt ore de luptă crâncenă pentru a elibera satul.

„L-am alăptat când am putut. Avea doar nouă zile când s-a întâmplat totul, iar când a plâns și am simțit că afară e puțină liniște, l-am alăptat și s-a calmat”, a mărturisit Aimee.

„Au fost câteva momente în care ne-am gândit că s-ar putea să nu supraviețuim. Ne-am uitat unul în ochii celuilalt și am spus amândoi: „Te iubesc”. Ne-am gândit mereu ce trebuie să facem pentru a supraviețui. Eu blochez ușa, tu păzești fereastra, soacra mea îl ține în brațe pe Kai. Respirăm pe rând…”, a povestit Uriel.

„Deodată cineva strigă „Terorist!””

Adăpostul este din beton gros, astfel încât focul nu a putut pătrunde, dar fumul era greu de respirat. Salvarea a venit abia după 6 ore.

„În jurul orei 14.00, am auzit și i-am văzut, în sfârșit, pe soldații noștri. S-au desfășurat chiar în fața casei noastre. Spaima nu trecuse. Deodată cineva strigă ”Terorist!”. Se trag focuri și ne spun să coborâm iar în adăpost. Lupta a fost în fața ferestrei noastre”, spune Uriel.

În timp ce familia este salvată, mulți prieteni și vecini sunt morți sau răpiți.

Aimee și Uriel spun: „Totul trebuie făcut acum pentru cei care sunt în mâinile Hamas”.

Ei înșiși cred că au supraviețuit datorită copilului lor mic.

„Îi voi spune lui Kai, la un moment dat, că a fost cel ne-a dat puterea să supraviețuim. El ne-a dat puterea de a lupta”, a spus Uriel.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bilanțul victimelor străine de la debutul războiului între Israel și Hamas. Cinci israeliano-români, uciși și unul răpit
Bilanțul victimelor străine de la debutul războiului între Israel și Hamas. Cinci israeliano-români, uciși și unul răpit

Peste 200 de străini, dintre care mulţi aveau şi cetăţenia israeliană, au fost ucişi în atacul Hamas în Israel, la 7 octombrie, confirmă ţările lor, relatează AFP care prezintă un bilanţ al victimelor străine în Israel în baza informaţii publicate joi.

 

O rachetă a lovit o unitate medicală dintr-o stațiune turistică din Egipt. Cel puțin șase persoane au fost rănite
O rachetă a lovit o unitate medicală dintr-o stațiune turistică din Egipt. Cel puțin șase persoane au fost rănite

O rachetă lansată în contextul confruntărilor dintre militanţii Hamas şi Israel a lovit vineri dimineaţă o staţiune egipteană la aproximativ 220 km de Fâşia Gaza vineri dimineaţă, a informat Al Qahera News din Egipt, relatează Reuters.

Atac cu rachetă la graniţa dintre Israel şi Egipt. Cinci persoane au fost rănite
Atac cu rachetă la graniţa dintre Israel şi Egipt. Cinci persoane au fost rănite

Cinci persoane au fost rănite când o rachetă a căzut în cursul nopţii de joi spre vineri în Taba, un oraş egiptean la graniţa cu Israelul, aflat în război din 7 octombrie cu gruparea palestiniană Hamas în Fâşia Gaza, relatează AFP.

Unul dintre șefii spionajului Hamas, eliminat de israelieni. El ar fi fost „creierul” masacrului din 7 octombrie | VIDEO
Unul dintre șefii spionajului Hamas, eliminat de israelieni. El ar fi fost „creierul” masacrului din 7 octombrie | VIDEO

Armata israeliană şi serviciile de informaţii interne anunţă joi că ”Shadi Barud, adjunctul serviciilor de informaţii ale Hamas, a fost eliminat”, acuzat de faptul că este unul dintre planificatorii atacului Hamas în Israel de la 7 octombrie.

Forţele de securitate bulgare au arestat un cetăţean libanez care a îndemnat la atacuri în Israel, Europa şi SUA
Forţele de securitate bulgare au arestat un cetăţean libanez care a îndemnat la atacuri în Israel, Europa şi SUA

Forţele de securitate bulgare au arestat un cetăţean libanez cu reşedinţă permanentă în Bulgaria.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.