Întâlnire crucială Biden-Zelenski în SUA: Încetarea ajutorului pentru Ucraina ar fi un ''cadou de Crăciun'' pentru Putin

volodimir zelenski, joe biden
AFP

Încetarea ajutorului american pentru Ucraina ar fi un "cadou de Crăciun" pentru Vladimir Putin, a avertizat marţi preşedintele SUA Joe Biden alături de omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, relatează AFP.

"Vom fi alături de dumneavoastră", a declarat liderul american în cadrul întrevederii avute în Biroul Oval cu omologul său ucrainean.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns luni la Washington, unde speră să obţină deblocarea unei asistenţe financiare esenţiale, dar extrem de dezbătute în Congresul american, pentru ţara sa, aflată în război cu Rusia.

Statele Unite sunt cel mai important susţinător al Kievului, dar promisiunea preşedintelui Joe Biden de a continua să ajute financiar Ucraina pare să întâmpine provocări serioase.

Săptămâna trecută, Congresul american nu a reuşit să adopte un pachet în valoare de peste 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, iar Volodimir Zelenski speră ca prin vizita sa să sporească presiunea asupra Washingtonului în această privinţă, notează Agerpres.

Citește și
Biden Trump
Luptă strânsă Biden-Trump pentru prezidenţiale. Un candidat independent l-ar dezavantaja pe actualul lider de la Casa Albă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Zelenski a subliniat că este nevoie ”rapid” de o nouă asistenţă americană

Mai mult, liderul ucrainean a discutat și cu membri ai Senatului, Camera superioară a Congresului american, controlată de către democraţii preşedintelui Joe Biden.

„El a spus clar (...) că dacă pierdem, (preşedintele rus Vladimir) Putin va câştiga şi asta va fi foarte periculos pentru Statele Unite”, a comentat după întâlnire liderul senatorilor democraţi, Chuck Schumer.

Potrivit lui Chuck Schumer, Volodimir Zelenski a subliniat că este nevoie ”rapid” de o nouă asistenţă americană, în vederea susţinerii armatei ucrainene şi evitării unui efect dăunător al exemplului Statelor Unite asupra altor aliaţi europeni ai Kievului, relatează AFP, citată de News.ro.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Biden a vorbit despre disputele cu Netanyahu în timpul războiului din Gaza. I-a cerut premierului „să schimbe” guvernul
Biden a vorbit despre disputele cu Netanyahu în timpul războiului din Gaza. I-a cerut premierului „să schimbe” guvernul

Preşedintele SUA Joe Biden a declarat marţi că, spre deosebire de Washington, guvernul israelian "nu (doreşte) o soluţie a două state" cu palestinienii şi i-a cerut prim-ministrului Benjamin Netanyahu "să schimbe" guvernul.

Luptă strânsă Biden-Trump pentru prezidenţiale. Un candidat independent l-ar dezavantaja pe actualul lider de la Casa Albă
Luptă strânsă Biden-Trump pentru prezidenţiale. Un candidat independent l-ar dezavantaja pe actualul lider de la Casa Albă

O reeditare anul viitor a alegerilor prezidenţiale americane din 2020, cu o cursă între actualul preşedinte democrat Joe Biden şi fostul lider republican Donald Trump, ar fi una cu un rezultat strâns, arată un sondaj Reuters/Ipsos publicat luni.

Kremlin, înainte de întâlnirea Biden-Zelenski: Zecile de miliarde de dolari pompate nu au ajutat Ucraina
Kremlin, înainte de întâlnirea Biden-Zelenski: Zecile de miliarde de dolari pompate nu au ajutat Ucraina

Orice nou ajutor american acordat Ucrainei va constitui un "fiasco", a declarat marţi Kremlinul, cu câteva ore înainte de o întâlnire între preşedintele SUA, Joe Biden, şi omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.