Imaginea lui Maradona ar putea să apară pe bancnote. Cine a făcut propunerea

Diego Maradona
Shutterstock

O senatoare din Argentina a propus ca imaginea lui Diego Maradona să apară pe bancnota de 1000 de pesos şi a prezentat Congresului un proiect în acest sens.

 

Pe o parte a bancnotei ar urma să fie chipul lui Maradona, iar pe cealaltă, o imagine cu golul celebru „Mâna lui Dumnezeu".

„Nu este doar pentru a-i aduce un omagiu, ci şi pentru chestiuni economice. Când turiştii vor veni aici, vor dori să ia un „Maradona" cu ei", a declarat senatoarea Norma Durango, potrivit News.ro.

Senatoarea a precizat că o decizie va fi luată la începutul anului viitor. În prezent, pe bancnota de 1000 de pesos se află condorul andin, pasărea naţională a Argentinei.

Citește și
Diego Maradona
Ce au descoperit medicii legiști după autopsia lui Diego Maradona. Inima lui cântărea dublu decât normal
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Percheziţii la locuinţa psihiatrului care l-a tratat pe Maradona. Ce vor să afle anchetatorii
Percheziţii la locuinţa psihiatrului care l-a tratat pe Maradona. Ce vor să afle anchetatorii

Autorităţile argentiniene au dispus, marţi, percheziţionarea casei şi a cabinetului psihiatrului care l-a tratat pe Diego Maradona, în cadrul anchetei care investighează cauzele morţii fostului fotbalist, informează marca.com.

Ce au descoperit medicii legiști după autopsia lui Diego Maradona. Inima lui cântărea dublu decât normal
Ce au descoperit medicii legiști după autopsia lui Diego Maradona. Inima lui cântărea dublu decât normal

Medicii legişti au stabilit la autopsia corpului fostului fotbalist Diego Maradona că inima acestuia cântărea 500 de grame, dublu decât normal, informează marca.com.

Ultimul mesaj vocal transmis de Maradona înainte să moară: „Ai grijă și de îngerul meu”
Ultimul mesaj vocal transmis de Maradona înainte să moară: „Ai grijă și de îngerul meu”

Presa din Argentina a dezvăluit ultima mare dorință a lui Diego Maradona înainte să moară. Este un mesaj audio transmis iubitului unei femei cu care fostul fotbalist are un copil.

O fotbalistă din Spania a refuzat să țină un moment de reculegere în memoria lui Diego Maradona
O fotbalistă din Spania a refuzat să țină un moment de reculegere în memoria lui Diego Maradona

Legendarul argentinian a fost omagiat în acest weekend pe stadioanele din întreaga lume. O sportivă din Spania a sfidat însă momentul de reculegere ţinut în memoria lui "El Pibe D'Oro", scrie AS.com. 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.