Fermierii polonezi au blocat un important punct de frontieră cu Germania: „Trebuie să fim luaţi în serios”

fermieri polonia
AFP

Fermierii polonezi au început duminică să blocheze un important post de frontieră cu Germania, la Slubice, pentru a protesta faţă de reglementările Uniunii Europene şi importurile de produse din afara UE considerate neconforme normelor europene.

'Blocajul a început la ora 13.00 (12.00 GMT), cele două părţi ale autostrăzii A2 sunt tăiate', a declarat purtătoarea de cuvânt a poliţiei locale, Ewa Murmylo.

Fermierii prevăzuseră iniţial 25 de zile de blocadă, însă, după discuţii cu localnici, oameni de afaceri şi transportatori, au decis să 'deblocheze trecerea probabil mâine', a precizat pentru AFF Dariusz Wrobel, unul din organizatorii mişcării, potrivit Agerpres.

'Aceasta depinde de lucruri pe care nu le putem prevedea', a spus el, înaintea reuniunii de luni la Bruxelles a miniştrilor agriculturii din UE.

'Trebuie să fim luaţi în serios. Protestăm împotriva Pactului Verde european, trebuie ţinute în sfârşit sub control importurile de produse agro-alimentare provenite din afara UE, şi trebuie să avem grijă de producţia agricolă din UE', a declarat el.

Citește și
plopi
Fermierii au început recoltatul de plopi energetici. Au o putere calorică mai mare decât lemnul obișnuit. La ce sunt folosiți
VIDEO. Scene șocante: un deținut se furișează în spatele unei tinere și își dă pantalonii jos. Ce a urmat

Wrobel a subliniat că agricultorii polonezi 'se identifică' cu ansamblul mişcării de protest a fermierului de pe continent.

Proteste ale agricultorilor au loc de mai multe săptămâni în Polonia, unde aceştia blochează drumurile în ţară şi posturile de frontieră cu Ucraina, faţă de produsele agricole ucrainene care nu respectă normele UE.

Vineri, guvernul polonez a declarat pentru AFP că Varşovia şi Kievul sunt 'departe de un acord' cu privire la importurile de produse agricole ucrainene.

La rândul său, prim-ministrul ucrainean Denis Şmîhal a spus că Ucraina îşi rezervă 'dreptul de a aplica măsuri de retorsiune'.

Articol recomandat de sport.ro
Dorinel Munteanu și-a bruscat un jucător: ”Trebuia să fiu și mai dur! Nu s-a uitat la mine!”
Dorinel Munteanu și-a bruscat un jucător: ”Trebuia să fiu și mai dur! Nu s-a uitat la mine!”
Citește și...
Cele trei categorii de fermieri care vor primi ajutor de stat pentru a-și crește producția. Banii vin în funcție de legumă
Cele trei categorii de fermieri care vor primi ajutor de stat pentru a-și crește producția. Banii vin în funcție de legumă

Fermierii care cultivă cartofi, tomate și usturoi vor primi ajutor de stat pentru a-și crește producția.  

Fermierii au început recoltatul de plopi energetici. Au o putere calorică mai mare decât lemnul obișnuit. La ce sunt folosiți
Fermierii au început recoltatul de plopi energetici. Au o putere calorică mai mare decât lemnul obișnuit. La ce sunt folosiți

Deși este încă iarnă, unii fermieri au început recoltatul. Plantații apărute de curând la noi în țară au acum perioada în care dau rod.

„Ne-am săturat!”. Fermierii francezi încep blocada în jurul Parisului și a altor mari orașe din Hexagon
„Ne-am săturat!”. Fermierii francezi încep blocada în jurul Parisului și a altor mari orașe din Hexagon

În Franța, sute de fermieri care protestează de mai multe zile, amenință că în mai puțin de două ore încep blocada în jurul Parisului pe termen nelimitat.

Recomandări
Băile minerale Telega, o minune a naturii, zac în paragină de zeci de ani. Au aceeași salinitate ca Marea Moartă
Băile minerale Telega, o minune a naturii, zac în paragină de zeci de ani. Au aceeași salinitate ca Marea Moartă

Băile minerale Telega s-au format acum 500 de ani și sunt cunoscute pentru cel mai înalt grad de salinitate din țară. Institutul Balnear Francez le-a plasat pe locul doi în Europa și pe locul cinci în lume.

Viitura care a inundat Budapesta va lovi România. Debitul Dunării este în creștere. Ce localități ar putea avea probleme
Viitura care a inundat Budapesta va lovi România. Debitul Dunării este în creștere. Ce localități ar putea avea probleme

În România, autoritățile pregătesc mii de saci cu nisip pe care să îi transporte în zonele unde Dunărea ar putea face probleme.

"Amendamentul Iohannis" și jocurile de culise. De ce ar vrea PSD ca președintele să fie pe lista PNL la parlamentare

Inițiativa PNL, care i-ar permite președintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare, naște controverse în instituțiile statului.