Exercițiu militar de amploare în Rusia, cu soldați din China, India, Mongolia și din foste republici sovietice | GALERIE FOTO

soldat rus
Getty

Rusia a lansat, joi, un amplu exerciţiu militar cu peste 50.000 de soldaţi în estul ţării, la mii de kilometri distanţă de linia frontului de luptă din Ucraina.

Ministerul rus al Apărării a anunţat că ţări precum China, India şi Mongolia iau parte la exerciţiul militar care urmează să se desfăşoare timp de aproape o săptămână, alături de mai multe foste republici sovietice, între care Belarus.

Manevrele militare oferă ocazia Moscovei de a-şi demonstra relaţiile apropiate cu alte ţări pe fondul tensiunilor grave cu statele occidentale din cauza războiului din Ucraina.

La exerciţiu, numit "Vostok 2022" (Est 2022), vor lua parte 5.000 de vehicule militare, 140 de avioane, 60 de nave de război şi alte ambarcaţiuni, a precizat Moscova. Manevrele se vor desfăşura în zonele militare de antrenament din estul Siberiei, estul îndepărtat al Rusiei şi în Marea Japoniei.

China și India, luate în vizor de Occident

Participarea Chinei şi a Indiei la aceste exerciţii militare sunt privite cu atenţie de Occident, în condiţiile în care relaţiile dintre cele două mari ţări sunt tensionate după un incident militar produs la graniţa lor comună în Himalaya în urmă cu doi ani, soldat cu mai mulţi morţi.

Citește și
drona iran, shahed
Rusia a primit „primele sute de drone iraniene”, pentru războiul din Ucraina. Modelele care concurează cu Bayraktar
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

India a continuat să-şi sublinieze neutralitatea în privinţa războiului din Ucraina, spunând că îşi menţine bunele relaţii atât cu ţările occidentale, cât şi cu Moscova.

Echipamentul militar al Indiei provine în principal din Rusia, însă ţara este şi un membru al alianţei "Quad" alături de Statele Unite, Japonia şi Australia.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Război în Ucraina, ziua 190. Macron promite că va împiedica Rusia să câştige războiul din Ucraina
Război în Ucraina, ziua 190. Macron promite că va împiedica Rusia să câştige războiul din Ucraina

ȘtirileProTV.ro transmit în format LIVE TEXT cele mai importante evenimente ale conflictului dintre Ucraina și Rusia:

Rusia a primit „primele sute de drone iraniene”, pentru războiul din Ucraina. Modelele care concurează cu Bayraktar
Rusia a primit „primele sute de drone iraniene”, pentru războiul din Ucraina. Modelele care concurează cu Bayraktar

SUA anunță că primul transport ce include sute de vehicule aeriene iraniene fără pilot la bord a sosit în Rusia și că aceste arme vor fi folosite pe frontul din Ucraina.

Rusia a oprit temporar fluxul de gaze prin gazoductul Nord Stream 1
Rusia a oprit temporar fluxul de gaze prin gazoductul Nord Stream 1

Gigantul energetic rus Gazprom a oprit miercuri dimineaţa fluxul de gaze naturale prin gazoductul Nord Stream 1 către Europa, o acţiune temporară anunţată în avans.  

WP: Rusia a căzut în plasa Ucrainei. Kremlinul a distrus sisteme HIMARS false, din lemn, cu rachete Kalibr scumpe
WP: Rusia a căzut în plasa Ucrainei. Kremlinul a distrus sisteme HIMARS false, din lemn, cu rachete Kalibr scumpe

Armata lui Vladimir Putin ar fi irosit rachete de croazieră Kalibr, în valoare de milioane de dolari, pentru a distruge sisteme antirachetă HIMARS din Ucraina. Țintele invadatorilor au fost, însă, niște momeli din lemn.

Rusia condamnă Țările Baltice că au distrus monumentele sovietice şi le acuză că persecută minorităţile vorbitoare de rusă
Rusia condamnă Țările Baltice că au distrus monumentele sovietice şi le acuză că persecută minorităţile vorbitoare de rusă

Rusia a condamnat Letonia, Lituania şi Estonia că au distrus monumentele ridicate în era sovietică şi le-a acuzat că persecută minorităţile vorbitoare de limba rusă, relatează The Guardian, scrie News.ro. 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.