Erdogan i-a cerut lui Putin „să se dea la o parte” din Siria

Erdogan si Putin
Agerpres

Preşedintele turc Recep Erdogan a somat Rusia, într-o discuţie telefonică cu omologul său Vladimir Putin, să „se dea la o parte” din Siria şi să lase armata turcă să se confrunte singură cu forţele Damascului, conform AFP.

„I-am spus dlui Putin: Ce faceţi voi acolo ? Dacă vreţi să stabiliţi o bază, mergeţi înainte, dar daţi-vă din drumul nostru. Lăsaţi-ne singuri cu regimul (sirian)”, a afirmat Erdogan într-un discurs la Istanbul.

El a avertizat că forţele siriene „vor plăti preţul” pentru atacurile lor împotriva militarilor turci, după ce 34 dintre aceştia au fost ucişi începând de joi în Idlib, în nord-vestul Siriei.

„Noi nu am mers acolo pentru că am fost invitaţi de (preşedintele sirian Bashar al-Assad). Noi am mers acolo pentru că am fost invitaţi de poporul Siriei. Nu intenţionăm să plecăm înainte ca poporul Siriei să spună 'OK, s-a încheiat'”, a adăugat el.

După uciderea soldaţilor săi în atacurile aeriene de joi, Turcia a anunţat că îi va lăsa pe migranţi să treacă în Europa.

Citește și
Turcia
Turcia afirmă că a distrus o instalaţie de arme chimice din Siria
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Nu vom închide porţile în perioada următoare şi acest lucru va continua. De ce? Uniunea Europeană trebuie să-şi ţină promisiunile. Nu suntem obligaţi să avem grijă de atât de mulţi refugiaţi, să-i hrănim”, a spus preşedintele în discursul de sâmbătă.

Erdogan a susţinut că 18.000 de migranţi au trecut frontiera pentru a ajunge în Europa începând de vineri, o cifră imposibil de confirmat, şi că numărul lor ar putea creşte sâmbătă la 25.000-30.000.

El s-a plâns că fondurile transferate Turciei de Uniunea Europeană în sprjinul refugiaţilor sosesc prea târziu, afirmând că i-a cerut cancelarului german Angela Merkel să trimită fondurile direct guvernului turc.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ungaria anunță măsuri la granițe. Premierul Orban a convocat Cabinetul de securitate
Ungaria anunță măsuri la granițe. Premierul Orban a convocat Cabinetul de securitate

Autoritățile din Grecia și Ungaria anunță măsuri pentru a-şi proteja graniţele de valurile de refugiaţi după ce Turcia a anunţat că nu le va mai opri să ajungă în Europa.

Turcia afirmă că a distrus o instalaţie de arme chimice din Siria
Turcia afirmă că a distrus o instalaţie de arme chimice din Siria

Turcia a afirmat sâmbătă că a distrus în cursul nopţii o instalaţie de arme chimice a regimului de la Damasc în nord-vestul Siriei, ca represalii la loviturile aeriene de joi în care fost ucişi mai mult de 30 de soldaţi turci, transmite AFP.

Migranții sirieni au luat cu asalt granița Greciei. Au fost opriți cu gaze lacrimogene
Migranții sirieni au luat cu asalt granița Greciei. Au fost opriți cu gaze lacrimogene

Tensiunile escaladează la graniţa dintre Grecia şi Turcia. Grănicerii eleni au făcut uz de gaze lacrimogene pentru a opri zeci de migranţi care au încercat să intre ilegal în ţară.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.