Elizabeth Holmes, considerată cândva noua Steve Jobs, s-a predat pentru a ispăşi o pedeapsă de 11 ani de închisoare

elizabeth holmes
Getty

Fondatoarea companiei Theranos, Elizabeth Holmes, cea care cândva a fost considerată o nouă Steve Jobs, s-a predat, marţi, poliţiei pentru a ispăşi o pedeapsă de 11 ani de închisoare.

 

Fondatoarea companiei Theranos, Elizabeth Holmes, cea care cândva a fost considerată o nouă Steve Jobs, o tânără prodigioasă pe cale să revoluţioneze domeniul analizelor medicale, convingând mari personalităţi să investească în start-up-ul ei şi ajungând milionară în câţiva ani, s-a predat, marţi, poliţiei pentru a ispăşi o pedeapsă de 11 ani de închisoare, marcând astfel capitolul final într-o saga judiciară pentru fraudă ce a durat ani de zile şi a captivat Silicon Valley, relatează The Guardian, scrie News.ro.

Fondatoarea companiei de tehnologie Theranos, în vârstă de 39 de ani, a intrat, marţi după-amiază, în campusul închisorii federale pentru femei, de minimă securitate, situată în Bryan, Texas.

Imaginile surprinse din afara unităţii penitenciare arată că Elizabeth Holmes era însoţită de o escortă, nu era încătuşată şi purta o ţinută casual. Holmes părea bine dispusă, zâmbind în timp ce intra în clădire.

Elizabeth Holmes a fost eliberată pe cauţiune după ce a fost acuzată de fraudă, în 2018, pentru rolul ei de şefă a companiei care propunea o metodă de testare revoluţionară în materie de analize medicale de sânge, dar care s-a dovedit a fi un eşec răsunător.

Citește și
Elizabeth Holmes
Elizabeth Holmes, tânăra de 19 ani care a fondat o companie care valora 9 miliarde de dolari, găsită vinovată pentru fraudă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ea a fost condamnată în noiembrie 2022 pentru patru capete de acuzare pentru fraudarea investitorilor, şi a fost condamnată la 11 ani şi trei luni de închisoare.

În conformitate cu legislaţia federală, Holmes trebuie să ispăşească 85% din pedeapsă, chiar dacă sentinţa îi este redusă pentru bună conduită.

Tabăra penitenciară federală Bryan, unde Holmes este obligată să îşi ispăşească pedeapsa, găzduieşte în principal deţinuţi federali de sex feminin „cu gulere albe” şi non-violenţi şi nu are gardurile şi regulile stricte ale închisorilor de securitate superioară. Este un program axat pe muncă, prin care toate deţinutele trebuie să aibă un loc de muncă timp de cel puţin 90 de zile.

Elizabeth Holmes a încercat să îşi amâne executarea pedepsei, susţinând că ar trebui să poată rămâne în afara arestului preventiv în timp ce solicită un nou proces pe baza unor presupuse abateri din partea acuzării. Judecătorul districtual american Edward Davila a respins aceste solicitări, declarând că un nou proces sau o anulare a verdictului de vinovăţie era puţin probabilă.

Procesul ei, amânat pentru că Elizabeth a rămas însărcinată

Holmes şi-ar fi petrecut ultimele zile de libertate alături de partenerul ei, Billy Evans, şi de cei doi copii ai lor. Procesul ei a fost amânat iniţial deoarece Elizabeth a dat naştere primului ei copil în iulie 2021 şi a apărut la audierea pentru pronunţarea sentinţei, în noiembrie, însărcinată cu cel de-al doilea copil, care s-a născut în martie.

Sunny Balwani, fostul partener de afaceri şi fostul iubit al lui Holmes, a fost condamnat pentru toate cele 12 capete de acuzare de fraudă de care a fost acuzat, iar în aprilie şi-a început pedeapsa de 13 ani într-o închisoare din California.

Încarcerarea ambilor protagonişti ai afacerii Theranos marchează sfârşitul poveştii dramatice a companiei pe care Holmes a fondat-o în 2003, la 19 ani, după ce a renunţat la studiile de la Universitatea Stanford. Ea a promis o tehnologie revoluţionară care ar fi trebuit să efectueze sute de analize medicale dintr-o singură picătură de sânge şi a adunat astfel finanţări de milioane de dolari de la susţinători de renume precum fostul secretar de stat Henry Kissinger şi magnatul media Rupert Murdoch.

Theranos a fost evaluată la peste 10 miliarde de dolari la apogeul său din 2014, până când, în 2015, un reportaj al publicaţiei Wall Street Journal a dezvăluit deficienţe în tehnologia de bază a companiei, ceea ce a dus la destrămarea rapidă a instituţiei. Până în 2018, Theranos s-a dizolvat.

Procesul dramatic al lui Holmes a durat 18 săptămâni, cu mărturii din partea unor investitori de marcă ai Theranos, printre care fostul secretar al apărării James Mattis. Pe tot parcursul procedurilor, echipa de apărare a prezentat-o pe Elizabeth Holmes ca fiind o tânără fondatoare ambiţioasă şi naivă, care nu ştia de măsura în care tehnologia Theranos funcţiona defectuos.

Înainte de pronunţarea sentinţei, Holmes şi-a exprimat regretul că i-a dezamăgit pe „oamenii care au crezut” în companie.

Sunt devastată de eşecurile mele”, a spus ea. „În fiecare zi, în ultimii ani, am simţit o durere profundă pentru ceea ce au păţit oamenii pentru că am dat greş. Îmi regret eşecurile cu fiecare celulă a corpului meu”, a mărturisit Elizabeth Holmes.

Sentinţa aspră, mult mai lungă decât cele 18 luni de arest la domiciliu cerute de echipa lui Holmes, a creat un nou precedent în Silicon Valley şi a pus la îndoială practicile care au permis companiei Theranos să obţină atât de mult succes cu atât de puţin control.

Între timp, Holmes s-a lansat într-o campanie de reabilitare a imaginii sale, rupând şapte ani de tăcere mediatică cu un profil amplu publicat de The New York Times despre noua sa viaţă ca „Liz”, o mamă devotată care a renunţat la vocea sa caracteristică, baritonală.

După ce îşi va ispăşi pedeapsa, ea va trebui să fie eliberată sub supraveghere timp de trei ani şi a fost obligată să plătească 452 de milioane de dolari ca despăgubire victimelor fraudei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Elizabeth Holmes, comparată adesea cu Steve Jobs, a fost condamnată la 11 ani de închisoare pentru fraudă
Elizabeth Holmes, comparată adesea cu Steve Jobs, a fost condamnată la 11 ani de închisoare pentru fraudă

Elizabeth Holmes, fondatoarea companiei Theranos, a fost condamnată, vineri, la 11 ani şi trei luni de închisoare pentru fraudă de un tribunal din California.

 

 

Elizabeth Holmes, tânăra de 19 ani care a fondat o companie care valora 9 miliarde de dolari, găsită vinovată pentru fraudă
Elizabeth Holmes, tânăra de 19 ani care a fondat o companie care valora 9 miliarde de dolari, găsită vinovată pentru fraudă

S-a dat verdictul în urma uneia dintre cele mai mari escrocherii din Silicon Valley.

Cum a murit o stea. Povestea miliardarei Elizabeth Holmes, femeia care a creat o tehnologie revoluționară falsă
Cum a murit o stea. Povestea miliardarei Elizabeth Holmes, femeia care a creat o tehnologie revoluționară falsă

În 2014, start-up-ul pentru testarea sângelui Theranos și fondatoarea lui, Elizabeth Holmes, erau în vârful lumii.

A renuntat la facultate ca sa revolutioneze lumea medicala. Povestea incredibila a celei mai tinere miliardare din SUA
A renuntat la facultate ca sa revolutioneze lumea medicala. Povestea incredibila a celei mai tinere miliardare din SUA

Nu este chiar usor sa pleci de la zero, fara niciun ban, si sa construiesti una din cele mai puternice companii din lume. Dar Elizabeth Holmes a reusit. La 31 de ani, ea este cea mai tanara miliardara din America.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.