VIDEO. Dezastru în Indonezia. 13 oameni au murit, după ce vulcanul Semeru a erupt

×
Codul embed a fost copiat

Erupţia vulcanului Semeru a adus dezastrul în Indonezia. 13 persoane au murit, potrivit unui anunț făcut de raportat Agenţia de Gestionare a Dezastrelor, informează AFP, citată de Agerpres.

"Bilanţul este acum de 13 morţi. Salvatorii au găsit mai multe corpuri", a declarat, pentru AFP, purtătorul de cuvânt al agenţiei, Abdul Muhari, precizând că 10 persoane surprinse de erupţia de sâmbătă au fost găsite în viaţă în zona situată în estul Insulei Java.

Imaginile au arătat un uriaş nor de cenuşă şi fum ridicându-se din craterul vulcanului sâmbătă, în jurul orei locale 15:00 (07:00 GMT), declanşând panică în rândul locuitorilor satelor din vecinătate care au fugit în timp ce regiunea s-a scufundat în întuneric în plină după-amiază.

Satul Lumajang a fost acoperit cu un strat gros de lavă rece şi cenuşă, potrivit corespondenţilor AFP, iar locuitorii din mai multe de sate au fost nevoiţi să meargă în adăposturi şi moschei pentru a-şi petrece noaptea.

Citește și
cutremur
Un cutremur cu magnitudinea 5,9 a avut loc în largul Indoneziei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cel puţin 57 de persoane au fost rănite în erupţie, dintre care 41 cu arsuri, a anunţat Agenţia de Gestionare a Dezastrelor.

Muntele Semeru, cel mai înalt din Java, are o înălţime de 3.676 de metri. Imagini ale Agenţiei de meteorologie şi geofizică din Indonezia au arătat cenuşă căzând în Oceanul Indian.

Ultima erupţie majoră a vulcanului Semeinru a avut loc în decembrie 2020. Atunci, mii de persoane au fost nevoite să fugă şi sate întregi au fost acoperite cu cenuşă.

Indonezia, o ţară în care se află 127 de vulcani activi, se situează în aşa numitul "Cerc de foc al Pacificului", fiind afectată frecvent de cutremure majoritatea de mică intensitate.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Patru persoane au murit într-o alunecare de teren produsă în Indonezia
Patru persoane au murit într-o alunecare de teren produsă în Indonezia

O alunecare de teren a ucis patru persoane şi a rănit o alta în provincia indoneziană Java Centrală , a anunțat Agenţia pentru Gestionarea Dezastrelor din Indonezia, informează DPA, citată de Agerpres.

Un cutremur cu magnitudinea 5,9 a avut loc în largul Indoneziei
Un cutremur cu magnitudinea 5,9 a avut loc în largul Indoneziei

Un seism cu magnitudinea 5,9 s-a produs luni în largul Indoneziei, a anunţat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), relatează Reuters.

Peste 500 de medici au murit în Indonezia din cauza pandemiei de COVID-19
Peste 500 de medici au murit în Indonezia din cauza pandemiei de COVID-19

Indonezia a pierdut peste 500 de medici care au murit din cauza COVID-19, relatează dpa, potrivit Agerpres.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.