Cutremur cu magnitudinea 5,2, în Grecia, în apropierea unei zone turistice faimoase

cutremur
iStock

Un cutremur de pământ cu magnitudinea 5,2 s-a produs miercuri dimineaţă în largul insulei Creta, potrivit unui prim raport emis de Observatorul geodinamic din Atena, citat de AFP.

Într-o primă fază, nu au fost raportate nici victime, nici pagube materiale după acest seism, care a avut loc la ora 04:40 GMT la o adâncime de 66 de kilometri şi la o distanţă de 33 de kilometri sud în raport cu Heraklion, capitala insulei Creta.

Seismul a fost resimţit şi pe alte insule din Marea Egee, unde nu au fost semnalate pagube materiale.

Datorită profunzimii la care a avut loc, "acest cutremur de pământ nu îi îngrijorează pe seismologi", au declarat experţii eleni pentru postul radiofonic Skai.

Evenimentul s-a produs la 12 zile după seismul din 19 iulie, localizat în apropiere de Atena, care a fost puternic resimţit în capitala elenă, în plin sezon turistic. Acel cutremur de pământ a rănit o persoană şi a generat perturbări considerabile la nivelul liniilor telefonice.

Citește și
Cutremur Grecia
Cutremur puternic în Grecia. Comunicațiile în Atena au fost parțial afectate
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Grecia se află la confluenţa unor importante falii geologice, iar cutremurele de pământ sunt frecvente în această ţară, cel mai adesea fără să facă victime.

În iulie 2017, un seism cu magnitudinea 6,7 s-a produs pe insula Kos din Marea Egee şi a provocat moartea a două persoane şi importante pagube materiale. În 1999, 143 de persoane au murit în urma unui seism cu magnitudinea 5,9, care a afectat oraşul Atena şi regiunile învecinate.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cutremurul din Grecia a creat panică printre turiști. IMAGINI din timpul seismului
Cutremurul din Grecia a creat panică printre turiști. IMAGINI din timpul seismului

Panică printre turiștii din Grecia după cutremul cu magnitudinea 5,1 înregistrat vineri la prânz în capitala Atena. Seismul s-a produs la o adancime de 12 kilometri, având epicentrul la 23 de kilometri nord-vest de Atena. Au urmat trei replici.

Cutremur puternic în Grecia. Comunicațiile în Atena au fost parțial afectate
Cutremur puternic în Grecia. Comunicațiile în Atena au fost parțial afectate

Un cutremur puternic a zguduit Atena, vineri, afectând telecomunicațiile și alimentarea cu energie în anumite zone ale orașului, potrivit BBC News.

Cutremur cu magnitudinea 4,7 în vestul Greciei, sâmbătă seară
Cutremur cu magnitudinea 4,7 în vestul Greciei, sâmbătă seară

Un cutremur puternic, de magnitudinea 4,7, a avut loc sâmbătă seara în vestul Greciei, anunţă Institutul de geodinamică din Atena, relatează The Associated Press.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.