Cum arată o călătorie cu autobuzul de 300.000 € care circulă fără șofer

×
Codul embed a fost copiat

În căutarea unor soluţii care pot rezolva problemele din transportul public, administratorii marilor oraşe din Europa, cum ar fi Paris ori Viena, introduc pe străzi autobuze complet autonome.

Pline de senzori, aceste vehicule merg singure.

Un autobuz de mici dimensiuni, cu numai 12 locuri, îşi face drum pe străzile drepte şi foarte curate ale unui cartier nou din capitala Austriei. Seestadt este cartierul unde primăria Vienei testează cele mai noi tehnologii urbane. Urcăm şi noi în autobuzul electric, împreună cu Johannes Liebermann, reprezentantul companiei de transport public din Viena.

Nu am plătit nimic pentru plimbare pentru că oricine poate testa gratuit călătoria cu vehiculul condus pe drumurile publice de un calculator cu Inteligenţa Artificială. Autobuzul autonom duce copiii la grădiniţă. Opreşte singur în staţie şi pleacă după ce se închid uşile.

Senzaţia de a călători cu un autobuz complet autonom este cel puţin ciudată. Închipuiţi-vă în jurul dumneavoastră sunt doar pasageri şi niciun şofer. În acest moment, însă, autobuzul este în perioada de teste, iar viteza maximă admisă este de 20 de km pe oră.

Citește și
Blocuri din Viena
Cum a reușit primăria din Viena să scadă prețul chiriilor. Suma plătită de un român pentru 3 camere
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ce-i drept, autorităţile din Viena şi-au luat o măsură de precauţie suplimentară, iar autobuzul nu a depăşit în timpul testelor 12 kilometri pe oră. Asta deşi maşinăria este plină de senzori, camere, detectoare laser şi sisteme GPS cu o precizie uimitoare.

Johannes Liebermann: "Oferă o precizie de 1.5 centimetri.
Reporter: "Impresionant."

Cu ajutorul tuturor sistemelor, autobuzul vede ce se întâmplă în jur şi circulă fără probleme pe traseul său de peste 2 kilometri şi poate reacţiona în timp real. Am vrut să vedem ce se întâmplă când un pieton neatent îi apare în faţă.

Autobuzul autonom trebuie să oprească de fiecara dată când în faţa sa apare un obstacol, un animal, sau un om. M-am oferit să fac un test, mai ales ca reprezentanţii primăriei din Viena susţin că este sută la sută sigur. Autobuzul a oprit imediat ce m-a simţit că am apărut în faţa lui pe carosabil.

De 3 ani de când circulă pe străzile Vienei, autobuzul autonom a fost implicat într-un singur accident. Un trecător cu ochii în telefon şi cu căştile în urechi s-a lovit de vehiculul care stătea pe loc.

Autobuzul fără şofer are totuşi un ajutor, un operator aflat în interior, care este mereu atent la trafic. Din când în când omul este întrebat de maşinărie dacă poate să-şi continue drumul sau dacă îl poate ajuta să ocolească anumite obstacole, iar operatorul îi arată cum se face cu ajutorul unui joystick.

Atunci când i se va termina perioada de probă, autobuzul nu va mai avea nevoie de monitorizare, mai ales că Wienerlinien, compania de transport public din Viena, găseşte cu greu şoferi.

Johannes Liebermann, şef de proiect Wienerlinien: "Este aceeaşi situaţie peste tot în Europa în cazul şoferilor profesionişti. Taximetrişti, şoferi de camioane, şoferi de autobuze. Vrem să fim la începutul şofatului autonom şi vrem să ştim de ce este în stare tehnologia şi care îi sunt limitele."

Autobuzul care are o autonomie de 35 de kilometri a costat Capitala Austriei 300.000 de euro. Şi Parisul are astfel de autobuze. În România, Clujul a anunţat că ar vrea să testeze vehicule fără şofer pe străzi.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
„RADET-ul” din Viena dă căldură și vara. O singură problemă în 11 ani într-un bloc
„RADET-ul” din Viena dă căldură și vara. O singură problemă în 11 ani într-un bloc

Caloriferul se încălzeşte după apăsarea unui buton, inclusiv vara. Iar apa este fierbinte la robinet în doar câteva secunde.

Cum a reușit primăria din Viena să scadă prețul chiriilor. Suma plătită de un român pentru 3 camere
Cum a reușit primăria din Viena să scadă prețul chiriilor. Suma plătită de un român pentru 3 camere

Într-o Europă în care chiriile au explodat, iar locuinţele costă o avere, capitala Austriei îi ajută pe cei care îşi caută o casă. Primăria Vienei a ajuns unul dintre cei mai mari proprietari imobiliari de pe continent.

Cum a reușit Viena să dezvolte unul dintre cele mai performante rețele de transport în comun din lume
Cum a reușit Viena să dezvolte unul dintre cele mai performante rețele de transport în comun din lume

Cum pot fi convinși locuitorii unui mare oraș să renunțe la mașini? Cu un transport în comun care să funcționeze ceas, așa cum se întâmplă în Viena, capitală Austriei, un oraș de mărimea Bucureștiului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.