Crăciun neplăcut pentru francezii care pleacă în vacanțe. Transportatorii sunt în grevă

×
Codul embed a fost copiat

Vacanţele de sărbători ale francezilor sunt la un pas să se transforme într-un eșec din cauza grevei transportatorilor. 

Sindicatele sunt nemulţumite de reforma sistemului de pensii promovată de Emmanuel Macron, care prevede, printre altele, scăderi ale veniturilor pensionarilor.

Preşedintele, aflat în vizită în Africa, le-a transmis sindicaliştilor că ar fi benefic un armistiţiu, la final de an, pentru a-i respecta pe cetățeni. Însă deocamdată nu se întrevede o ieşire din impas, cel puţin până luni.

Francezii dornici să călătorească în perioada sărbătorilor la rude sau într-o stațiune montană s-au trezit captivi într-un coșmar. Traficul feroviar functionează la jumătate din capacitatea obisnuită și aproape un milion de oameni care își rezervaseră în avans bilete de tren se văd acum într-o situație dificilă. În multe cazuri, garniturile în care aveau locuri nu circulă, iar dacă urcă în altă riscă o amendă.

Cetățean francez: "Fiecare informaţie pe care o primim o contrazice pe precedenta. La un moment dat, nici nu mai ştiam care tren există şi care nu. Am călătorit cu trenul de lunea trecută şi, din nefericire, întotdeauna a trebuit să găsesc un plan B. Până acum a trebuit să plătesc cu 200 de euro în plus pe transport, de la începutul săptămânii."

Citește și
colmar
Colmar, cel mai frumos oraș francez de Crăciun. Oamenii, amendați dacă nu își decorează casele
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cetățean francez: "Am verificat informaţiile şi am aşteptat confirmarea trenului. Am primit confirmarea cu două sau trei zile înainte de plecare pentru acest tren şi tot am fost îngrijorat când am ajuns în gară şi m-am uitat să văd dacă nu a fost anulat."

Cetățean francez: "Voi lua un alt tren şi sper că voi ajunge acasă la părinţii mei cât mai curând posibil pentru că este vacanţa de Crăciun şi vreau să petrec mai mult timp cu ei."

În Paris functionează doar două dintre cele 16 linii ale metroului și doar unul dintre cele trei trenuri regionale sunt disponibile.

Un sondaj recent de opinie arată că majoritatea francezilor sprijină acțiunea de protest a sindicatelor, care a apărut din teamă că angajații din transporturile publice vor fi nevoiți să muncească mai mulți ani pentru o pensie mai mică.

Dar, în același timp, mulți dintre cetățeni ar preferă o suspendare a grevei în transporturi în perioada sărbătorilor de iarnă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Emmanuel Macron: 33 de teroriști, neutralizați de trupele franceze în Mali
Emmanuel Macron: 33 de teroriști, neutralizați de trupele franceze în Mali

Emmanuel Macron a anunţat sâmbătă, la Abidjan, că 33 de terorişti au fost „neutralizaţi” sâmbătă dimineață în regiunea Mopti din centrul Mali, în cursul unei operaţiuni a forţei franceze Barkhane, relatează AFP.

Colmar, cel mai frumos oraș francez de Crăciun. Oamenii, amendați dacă nu își decorează casele
Colmar, cel mai frumos oraș francez de Crăciun. Oamenii, amendați dacă nu își decorează casele

Magia Crăciunului este în stare să transforme un mic oraș din nord-estul Franței, situat chiar pe faimosul drum al vinului din Alsacia.

Un fost chirurg, acuzat de pedofilie în Franța. Este suspectat că a făcut 349 de victime
Un fost chirurg, acuzat de pedofilie în Franța. Este suspectat că a făcut 349 de victime

Justiţia franceză a identificat 349 de potenţiale victime ale unui chirurg, acum pensionar, suspectat de violuri şi alte agresiuni sexuale asupra unor pacienţi minori în decurs de aproximativ 30 de ani de carieră.

Momentul istoric în care se naște primul rinocer negru din Franța. VIDEO
Momentul istoric în care se naște primul rinocer negru din Franța. VIDEO

Un pui de rinocer negru s-a născut la începutul lunii decembrie la Grădina Zoologică din Bassin d'Arcachon, o premieră în Franţa pentru această specie aflată în pericol critic de dispariţie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.