Ce s-a întâmplat cu pasagerul care a deschis ușa avionului înainte de aterizare. "A vrut să iasă repede" VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Pasagerul unui zbor al companiei Asiana Airlines, care a deschis vineri o ieşire de urgenţă în plină procedură de aterizare, a declarat poliţiei sud-coreene că a simţit că se "sufocă" şi a vrut să iasă "repede" din avion, informează sâmbătă AFP.

Avionul se afla încă la aproximativ 200 de metri de sol când pasagerul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a deschis ieşirea de urgenţă lângă care era aşezat.

Bărbatul, care a fost reţinut de poliţia din Daegu, le-a spus ofiţerilor că era "într-o stare de stres după ce şi-a pierdut recent locul de muncă", a explicat pentru AFP un anchetator din acest caz.

"I s-a părut că zborul a durat mai mult decât ar fi trebuit şi a simţit că se sufocă în interiorul cabinei. A vrut să iasă repede", au precizat forţele de ordine.

Aproape 200 de pasageri se aflau la bordul avionului în timp ce acesta se apropia de pista aeroportului internaţional Daegu din Coreea de Sud, la aproximativ 240 de kilometri sud-est de Seul, la finalul unui zbor intern, potrivit Agerpres.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Individul riscă o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare pentru încălcarea legislaţiei privind securitatea aeriană.

Un oficial al Ministerului Transporturilor de la Seul a declarat pentru AFP că, din câte se ştie la nivelul instituţiei, este "primul incident de acest fel" din istoria aviaţiei sud-coreene.

Avionul Airbus A321-200 a aterizat în siguranţă în jurul orei 12.40 (03.40 GMT). Aparatul de zbor a decolat de pe insula Jeju cu o oră mai devreme, potrivit orarului de plecări al aeroportului.

Nimeni nu a fost rănit în incident, dar nouă persoane, toţi adolescenţi, au mers la spital după ce au suferit probleme respiratorii, a declarat un oficial al departamentului de pompieri din Daegu.

"Am crezut că avionul va exploda... Părea că pasagerii de lângă uşă au leşinat", a declarat pentru agenţia Yonhap un pasager de 44 de ani sub protecţia anonimatului.

El a mai spus că echipajul a întrebat prin sistemul audio de la bord dacă în avion se află vreun doctor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.