Ce presupune Sharia, legea pe care o vor impune talibanii în Afganistan

talibani
Getty

Talibanii au declarat că vor impune în Afganistan legea Sharia, o interpretare strictă a sistemului juridic al Islamului. Pedepsele care pot fi aplicate sunt extrem de dure.

Legea Sharia, o interpretare a sistemului juridic al Islamului, este derivată din Coran, dar și din Fatwa, deciziile erudiților islamici, potrivit BBC.

Infracțiuni și pedepse

Sharia reprezintă un mod de viață pentru musulmani și presupune rugăciuni, posturi și donații către săraci. Principalul obiectiv al legii este acela de a arăta musulmanilor cum să-și conducă fiecare aspect al vieții lor, în conformitate cu dorințele profetului Mohamed.

Spre exemplu, dacă un musulman este invitat în oraș de un coleg după muncă și nu știe ce decizie să ia, atunci poate să ceară sfatul unui erudit. Acesta îi va spune ce alegere să facă astfel încât să respecte regulile religiei.

Citește și
Șeful armatei britanice: Talibanii sunt de fapt ţărani, este foarte posibil ca acești talibani să fie mai rezonabili
Șeful armatei britanice: Talibanii sunt de fapt ţărani, este foarte posibil ca acești talibani să fie mai rezonabili
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Confesiunea unui afgan care scăpat de trei ori de răzbunarea talibanilor: „Dacă mă duc la magazin, mă vor prinde”

Sharia cunoaște două tipuri de infracțiuni: „hadd”, crime grave cu pedepse deja stabilite, și „tazir”, infracțiuni minore, pedepsele fiind decise de un judecător.

Infracțiunile „hadd”includ furtul, pentru care pedeapsa poate însemna tăierea mâinii tâlharului, și adulterul, care este pedepsit prin moarte prin lapidare.

ONU s-a pronunțat în legătură cu moartea prin lapidare, pe care o consideră a fi „tortură, inumană și degradantă”.

Convertirea la altă religie este un subiect sensibil pentru musulmani. Erudiții consideră că acest fapt ar trebui pedepsit cu moartea. Însă, o minoritate a musulmanilor este de părere că decizia ar trebui lăsată în mâinile lui Mohamed.

Învățații musulmani implicați în societățile occidentale susțin că, inclusiv în Coran, scrie că nu există „nicio constrângere” în ceea ce privește religia.

La fel ca orice sistem juridic, punerea în practică a legii Sharia este complexă și depinde în totalitate de calitatea și formarea judecătorilor.

Sondaj: George W. Bush, considerat drept președintele SUA cu cea mai mare vină pentru rezultatul războiului din Afganistan

Reguli dure pentru femei

Talibanii au declarat, în prima conferiță de presă după preluarea puterii, faptul că vor respecta drepturile femeilor. În cazul în care nu se vor ține de cuvânt, atunci femeile vor avea parte de o serie de reguli extrem de dure:

• acestea nu ar trebui să fie văzute pe stradă nesupravegheate, fără o rudă de sânge sau fără a purta burka, îmbrăcămintea care le acoperă întregul corp
• bărbații nu ar trebui să audă pașii unei femei, astfel că pantofii cu toc înalt nu ar trebui să fie purtați
• vocea femeilor nu ar trebui să fie auzită de un necunoscut, astfel nu trebuie să vorbească tare în public
• nu au voie să privească pe stradă din casă. Toate ferestrele de la parter și etajele ar trebui să fie vopsite sau acoperite
• nu au voie să apară la balcoane și nici să poarte bijuterii
• nu au voie să-și vopsească unghiile și își vor pierde un deget dacă o vor face
• Fetele nu au voie să meargă la școală, iar școlile pentru fete vor fi închise

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Omorâte cu pietre sau biciuite în public. Cele 29 de reguli care le îngrozesc pe femei sub conducerea talibanilor
Omorâte cu pietre sau biciuite în public. Cele 29 de reguli care le îngrozesc pe femei sub conducerea talibanilor

Revenirea talibanilor la putere în Afganistan le îngrozește pe femei, pentru că le va duce, din nou, într-un punct cu restricții și interdicții severe, ceea ce au mai experimentat în trecut.

Șeful armatei britanice: Talibanii sunt de fapt ţărani, este foarte posibil ca acești talibani să fie mai rezonabili
Șeful armatei britanice: Talibanii sunt de fapt ţărani, este foarte posibil ca acești talibani să fie mai rezonabili

Lumea trebuie să le dea talibanilor un răgaz să formeze un nou guvern în Afganistan şi ar putea descoperi astfel că ei au devenit mai rezonabili, a declarat miercuri la postul BBC şeful statului major al armatei britanice, generalul Nick Carter.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.