Boris Johnson vrea să evite „Războiul cârnaților” între Marea Britanie și Uniunea Europeană

Boris Johnson era gata să fie injectat cu Covid în direct la TV, susține fostul său consilier
Getty

Premierul britanic Boris Johnson a avertizat că nu va ezita să acţioneze unilateral în aşa-zisul ''război al cârnaţilor'' cu Uniunea Europeană, căreia i-a cerut amânarea unor măsuri post-Brexit cu privire la Irlanda de Nord, relatează miercuri AFP.

"În afară de cazul în care vom vedea progrese în aplicarea protocolului (de Brexit privind Irlanda de Nord), care în opinia mea este total disproporţionat în forma actuală, va trebui să luăm măsurile necesare", a declarat Johnson în audierea săptămânală din parlament.

Protocolul nord-irlandez negociat în cadrul acordului de Brexit şi intrat în vigoare la 1 ianuarie menţine de facto provincia britanică a Irlandei de Nord pe piaţa unică şi în uniunea vamală europeană în ce priveşte mărfurile, prevăzând controale vamale pentru bunurile care intră în Irlanda de Nord provenind din Marea Britanie, care sunt separate de mare.

Obiectivul este de a evita aplicarea de controale între provincie şi Republica Irlanda, în sud, şi de a împiedica restabilirea unei aşa-zise graniţe dure între cele două teritorii, ceea ce ar putea compromite pacea Irlandei de Nord, după trei decenii de violenţe.

Controalele care au loc perturbă însă schimburile şi îi înfurie pe unionişti, care denunţă crearea de facto a unei graniţe maritime irlandeze, în interiorul Marii Britanii.

Citește și
boris johnson
Marea Britanie a amânat ridicarea restricțiilor anti-Covid, din cauza răspândirii variantei Delta
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Guvernul britanic este preocupat în special de faptul că în iulie este preconizată intrarea în vigoare a unor reguli ce împiedică între altele expedierea în Irlanda de Nord a produselor din carne refrigerate, cum sunt cârnaţii englezeşti.

"Am cerut şi sugerat UE că pentru a progresa cel mai bine ar fi să se aprobe o prelungire a perioadei de graţie, cel puţin pentru moment", a declarat la rândul său în parlament ministrul pentru Brexit, David Frost. Acest lucru ar putea permite "continuarea discuţiilor actuale şi să se încerce găsirea de soluţii", a adăugat el.

"Încă mai sper să fie de acord", a adăugat Frost, care a denunţat abordarea "puristă" a europenilor în această problemă.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
VIDEO. Gafa lui Joe Biden care a stârnit amuzamentul liderilor G7. „A, a făcut-o?”
VIDEO. Gafa lui Joe Biden care a stârnit amuzamentul liderilor G7. „A, a făcut-o?”

Președintele SUA Joe Biden a stârnit amuzamentul liderilor G7 în timpul summitului care a avut loc zilele trecute după ce i-a atras atenția premierului britanic Boris Johnson că nu l-a introdus pe președintele Africii de Sud, deși acesta o făcuse deja.

Marea Britanie a amânat ridicarea restricțiilor anti-Covid, din cauza răspândirii variantei Delta
Marea Britanie a amânat ridicarea restricțiilor anti-Covid, din cauza răspândirii variantei Delta

Premierul britanic Boris Jonson a anunţat, luni, amânarea ridicării restricţiilor anti-Covid-19. Deşi planul era ca acestea să fie ridicate la 21 iunie, acesta s-a amânat până la 19 iulie.

GALERIE FOTO. Proteste neobișnuite la summit-ul G7. Boris Johnson și Biden se joacă în nisip
GALERIE FOTO. Proteste neobișnuite la summit-ul G7. Boris Johnson și Biden se joacă în nisip

Mii de militanţi ecologişti s-au reunit sâmbătă pentru o manifestaţie zgomotoasă şi colorată la Cornwall, comitatul britanic unde se desfăşoară summitul G7.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.