"Batalioanele de carne" ale Rusiei. Putin a trimis în Ucraina unități disciplinare, așa cum a făcut Stalin în 1942 | VIDEO

unități disciplinare
Colaj foto Profimedia

Soldați indisciplinați, infractori sau bețivi fac parte din batalioane disciplinare din cadrul armatei lui Putin, cunoscute sub denumirea de "unități de asalt-Z".

În esență, acestea sunt trupele de sacrificiu pe care comandanții forțelor ruse le aruncă în luptă pe frontul din Ucraina, potrivit unui reportaj publicat de Reuters.

Reuters a vorbit cu 13 persoane, inclusiv 5 foști luptători în aceste "unități de asalt-Z", în condițiile în care puțini militari scapă cu viață dintr-un astfel de batalion.

"Luptătorii din aceste unități de asalt sunt pur și simplu carne", a declarat, pentru Reuters, un soldat din unitatea 40318, desfășurată în zona Bahmut în perioada mai-iunie.

Acesta a oferit îngrijiri medicale unui grup de 6-7 răniți care proveneau dintr-o unitate "Z", în ciuda ordinelor primite de a nu trata astfel de persoane, considerate "de cea mai joasă speță" în rândul trupelor regulate ruse.

Citește și
Luna 25, Rusia
Rusia concluzionează că sonda Luna-25 s-a prăbuşit din cauza unei defecţiuni a computerului de bord
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Dacă un comandant prinde vreun militar subordonat mirosind a alcool, îl trimite imediat într-un astfel de batalion disciplinar", a adăugat soldatul din unitatea 40318, care a dorit să-și păstreze anonimatul.

Publicațiile de stat din Rusia au recunoscut existența acestor unități Z și faptul că ele au luptat în diverse bătălii pentru care membrii lor au primit chiar medalii și distincții, dar nu au precizat niciodată felul în care aceste batalioane sunt formate sau rata pierderilor înregistrate pe front.

Unitățile Z, alcătuite din 100-150 de militari sunt atașate unităților armatei regulate, au fost, de obicei, trimise în cele mai periculoase zone ale frontului, unde înregistrează deseori pierderi grele.

În prezent, aceste unități încearcă să respingă contraofensiva ucraineană în est și din sud.

Un militar care face parte din unitățile Z, fost pușcăriaș condamnat pentru furt, a spus că 15 din cei 120 de soldați din unitatea sa au supraviețuit unei bătălii care a avut loc în iunie pe frontul de la Bahmut. Restul camarazilor săi au fost uciși sau răniți.

"Batalioanele de carne" se află sub comanda directă a lui Șoigu

Spre deosebire de unitățile de mercenari, precum Wagner, batalioanele Z reprezintă unități de luptă aflate sub comanda directă a ministerului rus al Apărării.

Instituția condusă de Serghei Şoigu nu a recunoscut în mod public niciodată existența unor astfel de batalioane disciplinare, chiar dacă primele rapoarte despre aceste unități, bazate pe niște scurgeri de informații, au apărut încă din luna aprilie a acestui an.

Într-un discurs televizat rostit săptămâna trecută, Vladimir Putin s-a referit direct la doi foști pușcăriași uciși pe frontul din Ucraina.

"Și-au dat viața pentru patria-mamă și au fost absolviți de toate faptele lor", a spus liderul de la Kremlin.

"Batalioanele de asalt-Z" reprezintă o denumire neoficială, intrată în uz și care combină practic expresia „batalion de asalt” cu litera "Z", devenită simbolul invaziei ruse în Ucraina.

Li se promit 2.000 de dolari pe lună, însă suma pe care o primesc este mult mai mică

Artiom Șcikin, un bărbat de 29 de ani condamnat la doi ani pentru furt a povestit că a acceptat să se înroleze într-o astfel de unitate, deși ar fi urmat să fie eliberat în luna decembrie 2023.

Acesta și-a motivat decizia prin faptul că a dorit astfel să-i fie șters cazierul. Alți trei foști luptători "Z" au spus că li s-au promis salarii de 2.000 de dolari pe lună, chiar dacă, la final au primit abia jumătate din această sumă. Șcikin a fost repartizat unui batalion disciplinar desfășurat pe frontul de la Zaporojie, alături de Regimentul de Infanterie Motorizată de Gardă 291.

Din 18 iunie, familia sa nu a mai primit nicio veste de la el. Rudele lui Șcikin știu doar că poziția în care se afla unitate sa a fost atacată de ucraineni.

Trei foști camarazi ai lui Artiom au fost uciși, iar un altul a avut mâinile retezate. Trupul lui Artiom Șcikin nu a fost găsit nici până acum, iar militarul este dat dispărut.

În luna iunie, pe rețelele de socializare a apărut o înregistrare video în care un grup de aproximativ 20 de militari "Z", aflați pe frontul de la Zaporojie, se plâng de felul în care sunt tratați.

"Pe front, nu am primit muniție. Nu avem apă sau mâncare. Cei răniți nu sunt transportați. Chiar în acest moment, cadavrele camarazilor noștri putrezesc aici", a afirmat unul dintre luptători.

Militarii făceau parte din unitatea de asalt-Z cu indicativul 22179. Reuters nu a reușit să ia legătura cu niciunul dintre ei.

Stalin, inventatorul batalioanelor disciplinare

Există un precedent istoric pentru infractorii care sunt înregimentați în unitățile de luptă ale forțelor ruse. În 1942, în timpul celui De-al Doilea Război Mondial, dictatorul Iosif Stalin a emis un ordin pentru înființarea batalioanelor disciplinare.

Acestea se numeau "ștrafbat", de la "ștrafnoi batalion", adică "batalion penal", în limba rusă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ministrul Apărării: Rusia nu are în plan o mobilizare suplimentară după ce 335.000 de persoane s-au înrolat în acest an
Ministrul Apărării: Rusia nu are în plan o mobilizare suplimentară după ce 335.000 de persoane s-au înrolat în acest an

Rusia nu are în plan o mobilizare suplimentară pentru operaţiunea militară din Ucraina, în condiţiile în care peste 335.000 de persoane s-au înrolat în acest an pentru a lupta în forţele armate, a afirmat marţi ministrul apărării, Serghei Şoigu. 

Rusia concluzionează că sonda Luna-25 s-a prăbuşit din cauza unei defecţiuni a computerului de bord
Rusia concluzionează că sonda Luna-25 s-a prăbuşit din cauza unei defecţiuni a computerului de bord

Sonda Luna-25 s-a prăbuşit pe suprafaţa lunară pe 19 august din cauza unei funcţionări anormale a computerului de bord.

Moscova a lansat în septembrie peste 500 de drone iraniene împotriva Ucrainei, un record, anunţă un grup ucrainean
Moscova a lansat în septembrie peste 500 de drone iraniene împotriva Ucrainei, un record, anunţă un grup ucrainean

Forţele aeriene ucrainene anunţă marţi că au doborât 29 de drone de fabricaţie iraniană şi o rachetă lansate de către Rusia într-un nou val de atacuri nocturne, relatează AFP.

Ucraina ar fi tras cu muniție cu dispersie într-un sat de graniță cu Rusia
Ucraina ar fi tras cu muniție cu dispersie într-un sat de graniță cu Rusia

Ucraina a tras cu muniții cu dispersie într-un sat de graniță cu Rusia, a declarat guvernatorul regiunii ruse Bryansk, scrie Sky News.

FOTO. Ucraina se luptă cu Rusia cu tancuri second-hand. Ucrainenii au primit din Polonia tancuri Leopard recondiţionate
FOTO. Ucraina se luptă cu Rusia cu tancuri second-hand. Ucrainenii au primit din Polonia tancuri Leopard recondiţionate

Ucraina a primit primul lot de tancuri Leopard recondiţionate din Polonia, a anunţat luni un partener industrial polonez, potrivit News.ro, care citează CNN.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.