Anunţul Iranului despre "răzbunare", după uciderea generalului Soleimani

×
Codul embed a fost copiat

Cel mai înalt organism de securitate al Iranului a promis vineri că această ţară va răzbuna ''la locul şi momentul potrivit'' uciderea comandantului Forţei Al-Quds, generalul Qassem Soleimani, în urma unui raid american în Irak

''America trebuie să ştie că atacul său criminal împotriva generalului Soleimani a fost cea mai gravă eroare a sa (...) America nu va putea evita consecinţele acestui calcul greşit'', afirmă într-un comunicat Consiliul suprem iranian de securitate naţională. ''Aceşti criminali vor suferi o răzbunare dură (...) la locul şi momentul potrivit'', se mai arată în acelaşi text, conform căruia Washingtonul ''va fi responsabil pentru consecinţele ce decurg din fiecare aspect al acestei acţiuni criminale''.

Însărcinat cu operaţiunile externe ale Gardienilor Revoluţiei şi reprezentant în regiune al ayatollahului Ali Khamenei, generalul Soleimani a murit vineri dimineaţă în urma unui raid executat de aviaţia americană cu o dronă asupra convoiului său pe aeroportul din Bagdad. Odată cu el au fost ucise alte 7-9 persoane, conform diferitelor surse.

Printre cei ucişi se numără şi Abu Mehid al-Muhandis, comandantul secund al Hashd al-Shaabi, o coaliţie de forţe paramilitare irakiene dominată de facţiuni pro-iraniene şi ai cărei militanţi au luat cu asalt ambasada americană la Bagdad pe 31 decembrie.

Potrivit Pentagonului şi preşedintelui Donald Trump, care a ordonat raidul, acesta a fost menit să descurajeze noi operaţiuni ale Forţei Al-Quds, după ce acţiunile acesteia au provocat moartea a numeroşi militari americani sau din ţări aliate ale SUA, ultima fiind un atac cu rachete comis săptămâna trecută asupra unei baze irakiene de la Kirkuk, soldat cu moartea unui subcontractant american şi cu rănirea mai multor militari americani şi irakieni.

Citește și
Qassem Soleimani
Cine era Qassem Soleimani, generalul ucis la Bagdad. Mesajul transmis lui Trump
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

''Generalul Qassem Soleimani a ucis sau rănit grav mii de americani de-a lungul unei perioade îndelungate de timp şi plănuia să ucidă mulţi alţii ... dar a fost prins! El este responsabil direct sau indirect pentru moartea a milioane de oameni'', a argumentat Trump într-un mesaj pe Twitter, într-o altă postare el afirmând că ''Iranul nu a câştigat vreodată un război, dar niciodată nu a pierdut o negociere''.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Reacții oficiale după uciderea generalului iranian Soleimani. Putin:
Reacții oficiale după uciderea generalului iranian Soleimani. Putin: "Un asasinat"

Rusia a atenţionat vineri împotriva consecinţelor uciderii ţintite, la Bagdad, a generalului iranian Qassem Soleimani, într-un atac american "hazardat" ce va fi urmat de "amplificarea tensiunilor în regiune", informează Reuters şi AFP.

Cine era Qassem Soleimani, generalul ucis la Bagdad. Mesajul transmis lui Trump
Cine era Qassem Soleimani, generalul ucis la Bagdad. Mesajul transmis lui Trump

La 62 de ani, generalul Qassem Soleimani era unul dintre oamenii-cheie ai regimului iranian. El a contribuit la consolidarea relaţiilor diplomatice dintre Teheran şi Orientul Mijlociu.

Cetățenii americani, somați să plece imediat din Irak. SUA se tem de un atac al Iranului
Cetățenii americani, somați să plece imediat din Irak. SUA se tem de un atac al Iranului

Ambasada americană la Bagdad, atacată marţi de manifestanţi pro-Iran, le-a cerut cetăţenilor săi "să părăsească imediat" Irakul, la câteva ore după asasinarea influentului general iranian Qassem Soleimani într-un raid american, informează AFP şi Reuters.

Generalul iranian Qassem Soleimani, ucis la ordinul lui Donald Trump într-un raid aerian
Generalul iranian Qassem Soleimani, ucis la ordinul lui Donald Trump într-un raid aerian

Preşedintele Donald Trump a postat pe Twitter imaginea drapelului american, fără alte comentarii, la scurt timp după anunţul morţii generalului iranian Qassem Soleimani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.