Alexander Subbotin, fost manager Lukoil, a murit în circumstanțe dubioase. Un șaman l-a tratat cu venin de broască râioasă

Alexander Subbotin, fost manager Lukoil, a murit în circumstanțe dubioase. Un șaman l-a tratat cu venin de broască râioasă
Shutterstock

Alexander Subbotin, unul din foștii manageri de top ai companiei Lukoil, a murit în circumstanțe misterioase. Este ultimul dintre afaceriștii ruși care și-au găsit sfârșitul în ultima perioadă, de la începutul acestui an.

Subottin a murit după o ședință cu un șaman local și soția acestuia, pe care îi vizitase pentru tratarea unor afecțiuni. Șamanul Magua și soția lui l-au primit în locuința acestora din localitatea Mytishchi, pentru a-l trata cu broaște râioase veninoase, relatează The Moscow Times.

„Tratamentul”, care ar fi fost destinat combaterii mahmurelii, consta în crestarea pielii până la sânge și tamponarea rănii cu veninul broaștei. „Pacientul” ar fi trebuit să vomite, dar apoi să se simtă mai bine. În schimb, a făcut convulsii și hipercardie și a murit, arată sursa citată.

Alexander Subbotin, manager de top al companiei Lukoil, îl frecventa pe șaman de mai multă vreme, dar ultima ședință s-a dovedit fatală. Ritmul cardiac i s-a întețit, dar șamanul nu a vrut să cheme ambulanța, ci l-a tratat cu Corvalol, un medicament indicat în hipertensiunea arterială.

L-a băgat în pat în subsolul locuinței, unde a și decedat, de altfel. Polițiștilor le-a spus că este un prieten, arată sursa citată.

Citește și
protest Greenpeace România - 1
Chipul lui Vladimir Putin a fost proiectat pe turnul rafinăriei Lukoil din Ploiești. GALERIE FOTO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Șeful Lukoil a demisionat. Vagit Alekperov conducea compania din 1993
Șeful Lukoil a demisionat. Vagit Alekperov conducea compania din 1993

Vagit Alekperov a demisionat de la șefia Lukoil. El a părăsit și consiliul de administrație. Acest lucru a fost raportat de serviciul de presă al companiei.

Chipul lui Vladimir Putin a fost proiectat pe turnul rafinăriei Lukoil din Ploiești. GALERIE FOTO
Chipul lui Vladimir Putin a fost proiectat pe turnul rafinăriei Lukoil din Ploiești. GALERIE FOTO

Chipul lui Vladimir Putin a fost proiectat pe turnul rafinăriei Lukoil din Ploiești ca un protest organizat de Greenpeace România față de importurile de petrol, gaze și cărbune din Rusia.

Inspectorii ANPC au găsit o serie de nereguli în benzinăriile Gazprom și Lukoil, precum și în magazine Berezka
Inspectorii ANPC au găsit o serie de nereguli în benzinăriile Gazprom și Lukoil, precum și în magazine Berezka

Mai multe benzinării Gazprom și Lukoil, precum și magazine Berezka, au fost controlate de inspectorii ANPC și, pentru diverse nereguli, au primit amenzi de aproape 1,5 milioane de lei.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.