Război deschis între ANPC și bănci. Alte opt instituții financiare vor fi sancționate

×
Codul embed a fost copiat

Este război deschis între Protecția Consumatorului și bănci. Instituțiile financiare ar trebui să refacă graficele de rambursare pentru credite, a anunțat miercuri Autoritatea, astfel încât clienții să plătească mai mult din datorie în primii ani.

După ce inițial autoritățile au amendat 11 bănci pentru modalitatea de calcul a creditelor, miercuri a anunțat că încă 8 vor fi sancționate. În replică, reprezentanții Asociației Române a Băncilor spun că respectă legea și că ar putea ajunge în instanță pentru a-i trage la răspundere pe cei aflați în conducerea ANPC.

Încă 8 bănci vor fi sancționate de ANPC, după cele 11 amendate săptămâna trecută.

Paul Anghel, ANPC: „În acest moment, direcțiile de control au încheiat restul de 8 procese verbale și vor fi înaintate și către celelalte opt instituții financiar-bancare din România”.

În condițiile în care ratele pentru un credit conțin în primii ani o componentă mai mică din principal, adică din suma datorată, reprezentanții instituției spun că băncile trebuie să ia măsuri pentru creditele noi.

Citește și
dobanzi
De ce a amendat ANPC 11 bănci din România. ”Presiunea financiară asupra consumatorului a născut monștri”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Paul Anghel, ANPC: „Se impune emiterea unor noi grafice de rambursare unde principalul creditului datorat să fie achitat de consumator în rate egale pe întreaga perioadă de creditare în raport cu dobânda aferentă creditului, dar pot avea inclusiv posibilitatea de a avea rate egale și descrescătoare”.

Iar pentru românii care au deja credite, băncile ar trebui să trimită informări cu privire la posibilitatea de a alege între rate egale și rate descrescătoare, iar clienții să semneze pentru ce optează.

Horia Constantinescu, ANPC: „Ar fi trebuit unele lucruri recalibrate, raportându-ne la momentul inițial, pentru că acolo a demarat o modalitate greșită de relaționare cu consumatorul în momentul în care li s-a pus pe masă o singură variantă, explicandui-se că se poate încadra. Nu credem că toată lumea trebuie să ia credite mai ales în condițiile în care se dovedește că, iată, după 5-10 ani acest lucru reprezintă o condamnare la o viață pe care cu siguranță nu și-au dorit-o”.

Băncile au aunțat ca vor contesta sancțiunile ANPC. Asociația Română a Băncilor a anunțat, printr-un comunicat, că modalitățile actuale de calcul sunt legale și folosite în întreaga lume și că analizează acum toate parghiile legale, după prejudicii grave aduse sectorului bancar. Afirmațiile președintelui ANPC sunt false, spun reprezentanții băncilor.

Modalitatea de rambursare poate fi schimbată oricând pe durata unui credit, dacă cineva dorește acest lucru. În cazul ratelor egale, se rambursează mai puțin din credit în primii ani și dobânda este mai mare la început, iar la ratele descrescătoare principalul rămâne egal de la început până la sfârșit. Fiecare variantă are avantaje și dezavantaje. În cazul ratelor descrescătoare dobânda rambursată la finalul creditului este mult mai mică, dar primele rate sunt mai mari. În acest exemplu, un credit de 250.000 de lei, pe 30 de ani, diferența este de 500 de lei. Deci oferă mai puțină flexibilitate în primii ani de credit și este nevoie de un salariu mai mare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Reacția băncilor din România după amenzile ANPC: Protecția Consumatorului contestă un calcul care se face la nivel mondial
Reacția băncilor din România după amenzile ANPC: Protecția Consumatorului contestă un calcul care se face la nivel mondial

Băncile din România reacţionează, după ce, miercuri, Autoritatea pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat că a amendat 11 bănci, cu suma totală de 550.000 de lei, potrivit news.ro.

De ce a amendat ANPC 11 bănci din România. ”Presiunea financiară asupra consumatorului a născut monștri”
De ce a amendat ANPC 11 bănci din România. ”Presiunea financiară asupra consumatorului a născut monștri”

Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor a amendat 11 bănci din România cu 550.000 de lei, în total, pentru practici înșelătoare cu privire la modul de calcul al ratelor.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.