Bacalaureat și Evaluare Națională 2020. Încă o sesiune pentru examenle naționale, însă numai pentru elevii cu probleme

×
Codul embed a fost copiat

Evaluarea Națională va fi organizată anul acesta, în premieră, în două sesiuni. Președintele Klaus Iohannis a anunțat că elevii de clasa a 8-a care nu vor putea să participe la examen, din motive medicale, se pot înscrie la sesiunea din 29 iunie.

Și Bacalaureatul va putea fi susținut în iunie, dar și în august, după același model.

Unul dintre cele mai discutate subiecte în această perioadă este susținerea examenelor naționale. Două teme sunt în topul îngrijorărilor. Pregătirea elevilor pentru examene și susținerea acestora în condiții de siguranță. Dacă pentru pregătire, lucrurile par să se așeze, în ceea ce privește examenul, aici părinții, dar și elevii au emoții în continuare.

Pentru ca toți elevii să aibă șanse egale, șeful statului a anunțat că se va organiza o a două sesiune de evaluare națională, începând din 29 iunie.

Dar atenție, această sesiune secundară va fi doar pentru elevii de clasa a 8-a care sunt bolnavi, care sunt gășiți cu temperatură ridicată la intrarea în școală, care sunt izolați împreună cu familia la domiciulu și pentru cei care se află într-o localitate sau un cartier în carantină.

Citește și
coronavirus
Declarația ce alimentează teoriile conspirației: "Aproape perfect adaptat pentru om"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Și pentru bacalaureat va fi o a doua sesiune, în august, așa cum era organizată în mod obișnuit.

Marea îngrijorarea a părinților a fost ce se întâmplă cu elevii care vor fi bolnavi, care se află în izolare sau nu li se va permite accesul în sala de examen pe motivul că în ziua respectivă termometrul a înregistrat o temperatură mai mare de 37,3 grade. Aceștia vor avea o a doua șansă, așadar, începând din 29 iunie când se va desfășura a două sesiune a evaluării naționale.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Când se redeschid sălile de fitness și culturism. Regulile stricte ce trebuie respectate
Când se redeschid sălile de fitness și culturism. Regulile stricte ce trebuie respectate

Redeschiderea sălilor de fitness și culturism este un moment așteptat cu interes de foarte mulți români. În acest sens, preşedintele Federaţiei Române de Culturism şi Fitness, Gabriel Toncean, vine cu o veste importantă.

Declarația ce alimentează teoriile conspirației:
Declarația ce alimentează teoriile conspirației: "Aproape perfect adaptat pentru om"

un cercetător australian de top susține că noul coronavirus este „aproape perfect adaptat pentru om”, declarație ce poate alimenta speculațiile referitoare la faptul că acesta ar fi fost creat într-un laborator chinez.

Noutăți despre vaccinul anti-COVID-19, produs în România:
Noutăți despre vaccinul anti-COVID-19, produs în România: "Va fi administrat intranazal"

Mircea Ioan Popa, cercetător la Institutul Cantacuzino, a declarat joi că se doreşte ca vaccinul împotriva COVID-19 să poată fi administrat pe cale intranazală.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.