Marea Britanie va interzice vânzarea mașinilor cu motoare diesel sau benzină, din 2035

electrice
iStock

Marea Britanie va interzice vânzarea de noi automobile echipate cu motoare pe benzină şi motorină, precum şi a automobilelor hibride, începând din 2035.

Decizia este o victorie pentru automobilele electrice iar dacă va fi copiată la nivel mondial ar putea afecta avuţia statelor producătoare de petrol şi va transforma industria auto precum şi un simbol al capitalismului din secolul XX: automobilul.

„Trebuie să rezolvăm problema emisiilor noastre de CO2. Ca ţară şi ca societate, ca planetă şi ca specie, trebuie să acţionăm acum", a spus Boris Johnson la un eveniment organizat la Muzeul de Ştiinţă din Londra, potrivit Agerpres.

Mai multe ţări şi oraşe din întreaga lume au anunţat planuri care vizează limitarea vânzărilor de autovehicule diesel după ce în 2015 grupul german Volkswagen a recunoscut că a manipulat emisiile poluante iar Uniunea Europeană a introdus norme mai stricte privind emisiile de CO2.

Primarii din Paris, Madrid, Mexico City şi Atena au anunţat că intenţionează să interzică accesul vehiculelor diesel în centrul oraşelor lor începând din 2025. De asemenea, Franţa se pregăteşte să interzică vânzarea autoturismelor echipate cu motoare care funcţionează pe bază de combustibili fosili începând din 2040.

Citește și
Taxi
Orasul din Romania care vrea sa introduca taxiuri electrice. Reactia soferilor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Deşi cererea pentru vehiculele electrice a crescut în Marea Britanie, autovehiculele echipate cu motoare pe benzină şi motorină sunt în continuare responsabile pentru aproximativ 90% din vânzări. Potenţialii cumpărători de vehicule electrice sunt îngrijoraţi de numărul redus al staţiilor de încărcare, autonomia anumitor modele precum şi preţul de cost.

Anul trecut, Guvernul de la Londra a anunţat că va investi o sumă suplimentară de 2,5 milioane lire sterline (3,25 milioane dolari) pentru a finanţa instalarea a peste 1.000 de noi puncte de încărcare pentru automobilele electrice în zonele rezidenţiale.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Elon Musk, fondatorul companiei Tesla, a lansat o piesă de muzică electronică: „Cânt chiar eu”
Elon Musk, fondatorul companiei Tesla, a lansat o piesă de muzică electronică: „Cânt chiar eu”

Renumit pentru maşini electrice şi rachete, dar şi pentru declaraţii controversate, Elon Musk, fondatorul companiei Tesla, şi-a dezvăluit o altă pasiune, muzica electronică, informează AFP.

Orasul din Romania care vrea sa introduca taxiuri electrice. Reactia soferilor
Orasul din Romania care vrea sa introduca taxiuri electrice. Reactia soferilor

În multe orașe tot mai sufocate de poluare, autoritățile îi încurajează pe taximetriști, care sunt mereu în trafic, să-și cumpere mașini electrice sau hibride.

Premieră în România. Două mașini electrice și un camion au concurat la raliul din Sinaia
Premieră în România. Două mașini electrice și un camion au concurat la raliul din Sinaia

Sinaia a fost capitala vitezei în acest weekend. Cei mai rapizi piloţi de raliu s-au întrecut pe un traseu spectaculos, la poalele Munţilor Bucegi, de altfel şi singurul din ţară aflat în totalitate în interiorul unui oraş.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.