VIDEO. Momente terifiante pentru pasageri după ce avionul s-a umplut cu fum. "Evacuați, evacuați"

Avion plin cu fum
9news.co.au

A fost panică la bordul unei aeronave a companiei Qantas, duminică dimineață, când avionul s-a umplut cu fum după ce a revenit pe pista aeroportului din Sydney, din cauza unor probleme tehnice, potrivit 9news.co.au.

Aeronava Airbus 330 trebuia să efectueze un zbor întern în Australia, pe ruta Sydney - Perth, însă a trebuit să facă cale întoarsă la scurt timp după decolare din cauza unei probleme la sistemul hidraulic.

Dar imediat după ce avionul s-a întors pe pistă, cabina s-a umplut cu fum. Pasagerii terifiați au povestit cum pilotul și echipajul i-au grăbit să iasă din avion, în timp ce toboganele
de urgență erau activate. "Evacuați, evacuați", le-au strigat angajațatii companiei aeriene.

Mai multe persoane au fost rănite în îmbulzeală de la ieșire, în timp ce alții au avut probleme după ce au inhalat cantități importante de fum.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Inițial, doar am simțit un miros, dar după câteva minute cabina a început să se umple cu fum", a declarat unul dintre pasageri.

"Tocmai a trebuit să evacuez zborul meu către Perth, în urma unor probleme tehnice. Toată lumea a trebuit să părăsească avionul după ce cabina s-a umplut cu fum și căpitanul a țipat că trebuie să evacuăm. terifiant", a scris și o pasageră pe Twitter.

În urma incidentului, compania Qantas a emis un comunicat ăn care spune că a demarat investigații pentru a vedea dacă problema a fost cauzată de o scurgere de lichid hidraulic.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.