Un vasluian a încercat să „evadeze” din spital cu cearșafuri legate de la geam. Ce a urmat l-a trimis iar la Urgențe

×
Codul embed a fost copiat

Supărat că nu a fost externat vineri, un pacient de 64 de ani din Vaslui s-a gândit să plece din spital pe fereastra salonului de la etajul 4.

Ca într-un film cu evadări, a legat câteva cearșafuri și a început să coboare încet-încet, fără să îl vadă nimeni. Dar s-a prăbușit de la înălțime și a suferit traumatisme care îl vor ține în spital mai multe săptămâni de acum încolo.

Bărbatul era internat de o săptămână în secția de medicină internă și aflase că abia luni va fi externat.

Dr. Laura Ionescu, director medical: „Era un pacient care nu a pus nicio problemă. Era stabil hemodinamic, respirator, a fost o surpriză și pentru noi. A căutat-o pe doamna doctor, cerând să fie externat vineri”.

Supărat că a fost refuzat, pe motiv că mai are nevoie de supraveghere medicală, omul a profitat de câteva minute în care a fost singur în salon, a legat trei cearșafuri între ele, a tras patul lângă fereastră și, că-n filme, și-a început coborârea.

Citește și
pacient legat de pat
Imagini șocante în Brăila. Un paznic de la spital, filmat când leagă de pat un pacient. Infirmieră: Dus „la nebuni” | VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În dreptul etajului trei, însă, un nod a cedat și pacientul s-a prăbușit. Martorii au anunțat imediat medicii și rănitul a fost dus în Unitatea de Primiri Urgențe pentru îngrijiri.

Ana Rinder, managerul Spitalului Județean de Urgență Vaslui: „Starea lui e stabilă, e în investigații. Având numeroase leziuni, fiind politraumatizat”.

Bărbatul a suferit numeroase fracturi și va sta câteva săptămâni internat, spun medicii. Polițiștii fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Pacientul care a fugit din Spitalul de Psihiatrie Săpoca, găsit în subsolul unei case. Individul este violent
Pacientul care a fugit din Spitalul de Psihiatrie Săpoca, găsit în subsolul unei case. Individul este violent

Un pacient care a evadat, joi spre vineri noapte, de la Spitalul de Psihiatrie Săpoca a pus pe jar polițiștii din județul Buzău. Imediat, bărbatul a fost dat în urmărire națională, iar oamenii legii au făcut filtre în totul județul.  

Imagini șocante în Brăila. Un paznic de la spital, filmat când leagă de pat un pacient. Infirmieră: Dus „la nebuni” | VIDEO
Imagini șocante în Brăila. Un paznic de la spital, filmat când leagă de pat un pacient. Infirmieră: Dus „la nebuni” | VIDEO

Un paznic de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Brăila a fost filmat în timp ce leagă de pat un pacient, iar o infirmieră afirmă că acesta ar trebui să fie „la nebuni”.  

Ce s-a întâmplat cu primul pacient uman căruia medicii i-au implantat un cip cerebral dezvoltat de compania Neuralink
Ce s-a întâmplat cu primul pacient uman căruia medicii i-au implantat un cip cerebral dezvoltat de compania Neuralink

Primul pacient uman căruia medicii i-au implantat un cip cerebral dezvoltat de compania Neuralink pare să se fi recuperat complet şi este capabil să controleze un mouse de calculator cu ajutorul gândurilor sale, a anunțat Elon Musk.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.