Un tânăr a fost împușcat de poliție în Prahova, în timpul unei urmăriri în trafic

×
Codul embed a fost copiat

După o cursă nebună, cu polițiștii pe urme, un tânăr de 23 de ani a fost împușcat în picioare.

S-a întâmplat în noaptea de vineri spre sâmbătă, în Prahova, iar bărbatul era în mașina unui prieten, care a refuzat să oprească la semnalul agenților. La un moment dat, șoferul a provocat un accident, și în timp ce tovarășii săi fugeau, individul a început să-i amenințe pe polițiști cu un cuțit. A fost somat, dar pentru că nu s-a potolit, după mai multe focuri de avertisment, a fost împușcat.

În imagini se aude clar cum polițistul îl somează de mai multe ori pe șofer să oprească. Acesta, în schimb, accelerează, iar în cele 50 de secunde de filmare nu o dată a intrat pe constrasens, în curbe.

Era aproape miezul nopții, când un martor anunța la 112 că un autoturism care venea dinspre Ploiești se deplasa haotic. La ieșirea din Vălenii de Munte, un echipaj a încercat să îl oprească.

Cum nu au reușit, agenții au pornit în urmărirea lui. Au gonit 10 kilometri, până în satul Poiana Copăceni, unde cursa s-a oprit brusc.

Citește și
Calugarita
Un cerșetor s-a deghizat în măicuță ca să primească mai mulți bani. Ce sumă strânsese când a fost prins
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Localnic: „A pierdut controlul, pe aici, drumurile înguste. A lovit aici capul de pod, țeava asta și s-au dat jos, i-au alergat.”

Șase indivizi erau în mașină. Cinci au luat-o la fugă, mai puțin un tânăr de 23 de ani, care a început să îi amenințe pe polițiști cu un cuțit. Un agent a scos pistolul și după ce l-a somat verbal, a tras patru focuri de armă în aer, apoi a țintit picioarele suspectului.

Localnic: „Eram în pat, am auzit gălăgie, focuri de armă. Am crezut că sunt petarde, vreun vecin dă cu petarde și am ieșit afară și am văzut mașinile de poliție aici, un om trântit jos.”

Gheorghe Bădescu, Ambulanță Prahova: „La ora 23.41 am fost solicitați pentru a acorda asistență în localitatea Poiana Copăceni unui bărbat de 23 de ani care prezenta două plăgi împușcate la nivelul membrelor inferioare, una la genunchiul drept și una la coapsa stângă. Era conștient, echilibrat hemodinamic.”

În timp ce scandalagiul era dus la spital, polițiștii au reușit să prindă patru fugari. Singurul scăpat, șoferul, a stat ascuns până în zori, când a fost capturat.

Lavinia Radu, purtătorul de cuvânt al IJP Prahova:„Conducătorul auto a fost depistat de polițiști în această dimineață, iar la testarea cu aparatul etilotest rezultatul a fost negativ. Acesta a fost sancționat contravențional pentru patru abateri la regimul rutier, fiindu-i reținut și permisul de conducere.”

Șoferul nu avea inspecția tehnică pentru autoturism și nici asigurare. În schimb, tânărul împușcat va fi cercetat pentru ultraj.

Este a doua urmărire finalizată cu focuri de armă în doar două zile. Joi, după o cursă de peste 80 de kilometri, din Iași până în Botoșani, un șofer care nu a vrut să oprească, a fost împușcat mortal de un polițist, după mai multe focuri de avertisment. În acest caz a fost demarată o anchetă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un bărbat cu Covid-19, care ar fi trebuit să stea în izolare, s-a dus la poliţie să facă o reclamaţie
Un bărbat cu Covid-19, care ar fi trebuit să stea în izolare, s-a dus la poliţie să facă o reclamaţie

Un bărbat din Arad confirmat cu SARS-CoV-2 şi care avea obligaţia să stea în izolare până în 22 decembrie s-a dus la un post de poliţie pentru a face o reclamaţie, moment în care poliţiştii au aflat că acesta este infectat.

Un cerșetor s-a deghizat în măicuță ca să primească mai mulți bani. Ce sumă strânsese când a fost prins
Un cerșetor s-a deghizat în măicuță ca să primească mai mulți bani. Ce sumă strânsese când a fost prins

O falsă măicuță care lua bani de la oameni lângă o biserică din Capitală a fost descoperită de polițiști. Sub hainele monahale se afla, de fapt, un bărbat, care a descoperit o metodă mai eficientă de a câștiga bani.

Un șofer care a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor a fost împușcat mortal
Un șofer care a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor a fost împușcat mortal

O urmărire de peste 80 de kilometri, din județul Iași în județul Botoșani, s-a sfârșit tragic pentru un șofer care nu a oprit la semnalele polițiștilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.