Un bărbat din Gorj şi-a înjunghiat mortal soţia, de care era despărţit, și apoi s-a spânzurat

ambulanta
StirilePROTV

Un bărbat din judeţul Gorj şi-a înjunghiat soţia, de care era despărţit şi care locuia separat. Victima a fost transportată la spital, dar nu a mai putut fi salvată. După comiterea faptei, bărbatul a mers la locuinţa sa şi s-a spânzurat.

 

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a transmis, marţi, printr-un comunicat de presă, că fapta a avut loc în 6 mai.

"În seara de 6 mai, în jurul orei 22.45, numitul C.S. a pătruns fără drept în imobilul în care se afla soţia sa, victima C.E. (aceştia fiind despărţiţi în fapt) şi, pe fondul unui conflict mai vechi pe care îl avea cu aceasta, folosindu-se de un cuţit, a înjunghiat-o de mai multe ori în zona gâtului şi a abdomenului. Deşi victima a fost transportată de urgenţă la spital unde s-a intervenit chirurgical, starea de sănătate s-a agravat, iar leziunile ce i-au fost produse au condus la decesul acesteia”, se arată în comunicat, citat de News.ro.

Conform sursei citate, după ce şi-a înjunghiat soţia, bărbatul s-a urcat în maşină şi a mers la locuinţa sa din comuna Hurezani, unde s-a spânzurat.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Orbit de gelozie, un bărbat și-a ucis partenera după ce a aflat că îl înșela. Ce a făcut după crimă
Orbit de gelozie, un bărbat și-a ucis partenera după ce a aflat că îl înșela. Ce a făcut după crimă

Crimă urmată de sinucidere în centrul Capitalei. Orbit de gelozie, un bărbat de 62 de ani şi-a ucis partenera cu zece ani mai tânără, după ce ar fi aflat că femeia îl înșeală.

Cluj: 25 de ani de închisoare pentru bărbatul care și-a ucis bunica anul trecut
Cluj: 25 de ani de închisoare pentru bărbatul care și-a ucis bunica anul trecut

Bărbatul de 42 de ani, din județul Cluj, care anul trecut și-a ucis bunica, a primit pedeapsa maximă pentru omor calificat: 25 ani de închisoare.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.