Un bărbat de 51 de ani a murit după ce un molid a căzut peste el, în Maramureș

Ambulanță

Un bărbat de 51 de ani din Borşa, judeţul Maramureş, a murit, luni seară, după ce un molid a căzut peste el.

Poliţiştii din Borşa au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U 112 de o femeie de 43 de ani din oraş despre faptul că în amonte de strada Florilor a căzut un trunchi de molid peste o persoană. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii împreună cu echipaje ale ISU Maramureş şi lucrători din cadrul unităţii Salvamont Borşa, au intervenit în zona Novăţ, loc denumit "Siretu", unde au efectuat manevre de ridicare a rădăcinii cu pământ a unui molid uscat care a căzut peste un bărbat de 51 de ani din Borşa”, a transmis, luni seară, IPJ Maramureş.

Sursa citată a precizat că echipajele medicale aflate la faţa locului i-au acordat îngrijiri de specialitate, dar, din păcate, bărbatul de 51 de ani a decedat, informează News.ro.

Cadavrul bărbatului a fost transportat la morga Spitalului de Recuperare Borşa în vederea efectuării necropsiei.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.

Citește și
SMURD
Un bărbat beat, din Târgu Mureș, a agresat echipajul SMURD și a avariat ambulanța
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Ambulanță din Brașov, lovită într-o intersecție de o mașină. Sunt cinci răniți
Ambulanță din Brașov, lovită într-o intersecție de o mașină. Sunt cinci răniți

O ambulanță din Brașov și un autoturism s-au ciocnit într-o intersecție din oraș, iar în urma accidentului de marți seară au fost rănite cinci persoane.

Un bărbat beat, din Târgu Mureș, a agresat echipajul SMURD și a avariat ambulanța
Un bărbat beat, din Târgu Mureș, a agresat echipajul SMURD și a avariat ambulanța

Un echipaj medical a fost agresat şi o ambulanţă aparţinând SMURD a fost avariată de un individ băut, joi seară, în timpul unei intervenţii.

Asistenți concediați, după ce au fost acuzați că au întreținut relații sexuale într-o ambulanță
Asistenți concediați, după ce au fost acuzați că au întreținut relații sexuale într-o ambulanță

O asistentă a Serviciului Naţional de Sănătate (National Health Service) din Marea Britanie a fost concediată, fiind acuzată că a întreținut relații sexuale într-o ambulanță. Și colegul său a avut aceeași soartă.

Un medic adus la Ambulanța Gorj a renunțat la post după prima noapte de gardă. Ce s-a întâmplat pe tura lui
Un medic adus la Ambulanța Gorj a renunțat la post după prima noapte de gardă. Ce s-a întâmplat pe tura lui

Un medic adus cu greutate pentru serviciul de ambulanță Gorj a renunțat după doar o noapte de gardă. Medicul a avut trei cazuri dificile și a preferat să se întoarcă la spitalul de unde venise.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.