Tot mai mulți absolvenți de liceu refuză ajutorul de șomaj. "Nu se merită"

×
Codul embed a fost copiat

În alți ani, agențiile de șomaj erau asaltate de absolvenți de liceu care se înscriau să primească ajutorul de șomaj imediat ce terminau studiile. Dar acum tot mai puțini tineri cer acești bani de la stat și preferă să se angajeze, chiar și sezonier.

Alții nu s-au mai înscris la șomaj pentru că vor să plece din țară sau li se pare că sumă e prea mică, 250 de lei și nu merită efortul.

La Iaşi, numărul tinerilor care s-au înscris anul acesta să primească ajutorul de şomaj, imediat după ce au terminat liceul, s-a înjumătăţit faţă de 2017. Sunt doar 500, spre deosebire de acum doi ani când erau peste 1.100.

Situaţia este aceeaşi în toată ţara pentru că mulţi absolvenţi au preferat să se angajeze sezonier.

Răzvan, ospătar sezonier: "Majoritatea care suntem prieteni, zic "hai aici, că e bine". Meseria se fură, aşa mi-au spus toţi. Nu ştiu ce îmi rezervă viitorul, deocamdată sezonier."

Citește și
balteni, gorj, asitenti personali, primarie, bani, somaj, salarii,
Asistenţi ai persoanelor cu handicap, trimişi în şomaj pentru că primăria nu mai are bani
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit legii, absolvenţii de liceu pot primi ajutor de şomaj, 250 de lei, timp de 6 luni de când termină studiile, dacă se înscriu la Agenţiile Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Trebuie să ducă o adeverinţă că au terminat liceul, o copie după buletin şi să completeze un formular.

Însă unii consideră că banii sunt puţini, aşa că au renunţat la ei. Nici nu s-au înscris, nici nu lucrează.

Florin Miucuț, absolvent: Nu m-am angajat, am de lucru pe acasă destul.
Reporter: Şi la şomaj nu te-ai gândit?
Florin Micuț: Nu, chiar nu m-am gândit. Am auzit că-s puţini bani şi nu se merită. Nu m-am gândit la aşa ceva.
Reporter: Şi cu bănuţii cum te descurci?
Florin Micuț: Destul de bine, nu am probleme.
Reporter: Te plătesc părinţii?
Florin Micuț: Da.

Lector Dr. Luiza Meșean-Schmitz, doctor în sociologie: “Este posibil ca să-şi facă o analiză costuri-beneficii şi având în vedere că procedură este destul de greoaie, să nu fie destul de atractiv pentru ei încât să merite.”

Tinerii nu se mai înscriu să primească ajutorul de şomaj şi pentru că vor să plece din ţară. Ca să îi convingă să rămână, reprezentanţii agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă le propun cursuri de calificare în meserii căutate şi bine plătite.

Adriana Sirghie, purtător de cuvânt AJOFM Iaşi: “Beneficiază gratuit de mediere, consiliere, formare profesională şi pot beneficia de o primă de încadrare.”

Absolvenţii de liceu care se angajează imediat după ce termină studiile beneficiază de o primă de la stat de 1.500 de lei.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
A luat nota 2 și la Fizică, și la Matematică. Cum vrea să ia peste 5 la BAC în toamnă
A luat nota 2 și la Fizică, și la Matematică. Cum vrea să ia peste 5 la BAC în toamnă

De luni, drumurile absolvenților de liceu s-au despărțit! Aproape 90.000 de tineri care au luat bacul s-au prezentat să își ridice diplomele, în timp ce alți 40.000, cei respinși, își depun dosarul de șomaj ori se înscriu la examenul din toamnă.

Asistenţi ai persoanelor cu handicap, trimişi în şomaj pentru că primăria nu mai are bani
Asistenţi ai persoanelor cu handicap, trimişi în şomaj pentru că primăria nu mai are bani

Însoţitorii persoanelor cu handicap dintr-o comună din Gorj vor intra în şomaj de luna viitoare, pe motiv ca primăria nu mai are bani să-i plătească.

După Nestle, alt investitor străin închide fabrica din România. Câți oameni rămân fără job
După Nestle, alt investitor străin închide fabrica din România. Câți oameni rămân fără job

Aproape şapte sute de angajaţi ai fabricii de pantofi Rieker din Lugoj îşi vor pierde locurile de muncă până la sfârşitul lunii martie.

Nestlé închide singura fabrică din România. Country Manager: O decizie extrem de dificilă
Nestlé închide singura fabrică din România. Country Manager: O decizie extrem de dificilă

Nestlé, cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume, cu sediul în Elveția, își închide fabrica din Timișoara, singura din România, scrie Profit.ro.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.