STS: Certificatele verzi de călătorie ar putea fi implementate la începutul lunii iulie. Ce informații va conține codul QR

certificat verde

Termenul vehiculat, la nivel european, pentru implementarea certificatelor verzi de călătorie este începutul lunii iulie, potrivit STS.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) anunţă că termenul vehiculat, la nivel european, pentru implementarea certificatelor verzi de călătorie este începutul lunii iulie, iar în luna mai are loc testarea de interconectare, România fiind programată în 21 mai.

"STS a transmis, în data de 6 mai a.c., către grupul de suport tehnic de la nivel european certificate digitale verzi de test pentru verificarea implementării de către fiecare ţară a procesului de generare şi verificare a acestora. Acestea au fost verificate şi validate cu succes de către ţările membre", precizează reprezentanţii STS.

Certificatele digitale verzi care vor facilita libera circulaţie în Uniunea Europeană (UE), pe timpul pandemiei de COVID-19, vor fi implementate în România cu suportul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS). Potrivit STS, soluţia tehnică dezvoltată de instituţie va fi interconectată cu cele implementate de către celelalte state membre ale UE pentru a permite eliminarea restricţiilor de testare sau carantină la trecerea frontierei.

"Certificatele vor conţine un cod QR şi se vor putea vizualiza, respectiv descărca dintr-un portal web securizat. Fiecare persoană care s-a vaccinat împotriva COVID-19, care s-a recuperat după această afecţiune sau care deţine un rezultat negativ la testarea COVID-19 în ultimele 72 de ore va putea să descarce gratuit certificatul verde digital. De asemenea, certificatele vor putea fi utilizate şi în format tipărit", arată STS, într-un comunicat de presă transmis marţi.

Citește și
pașaport COVID
Reuters: Țările UE au convenit oficial să introducă ”pașaportul Covid” pentru turiști
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit sursei citate, în urma consultărilor cu experţii grupului tehnic de lucru constituit la nivel european, a fost avansată soluţia tehnică care va include o aplicaţie web pentru generarea certificatelor şi o aplicaţie pentru smartphone (Android) pentru verificarea certificatelor emise în ţară sau emise de alte state. Codul QR din certificat va conţine informaţii de identificare (nume, prenume şi data naşterii), precum şi informaţii medicale esenţiale, semnate digital, pentru a se garanta autenticitatea datelor. Documentele vor respecta toate regulile de protecţie a datelor personale şi vor putea fi utilizate la trecerea frontierei, însoţite de actul individual de identitate.

"Specialiştii STS au realizat o propunere de arhitectură a sistemului informatic de emitere şi verificare a certificatelor digitale verzi, urmând să se desfăşoare dezvoltarea propriu-zisă a aplicaţiilor, testarea cu instituţiile din ţara noastră şi cele europene, iar, la final, implementarea acestora", mai scrie în comunicat.

De asemenea, la nivelul UE se fac demersuri pentru adoptarea Propunerii de Regulament a Parlamentului European şi a Consiliului privind un cadru pentru emiterea, verificarea şi acceptarea certificatelor interoperabile privind vaccinarea, testarea şi recuperarea pentru a facilita libera circulaţie în timpul pandemiei de COVID-19.

"Până în prezent, termenul vehiculat, la nivel european, pentru implementarea certificatelor verzi de călătorie este începutul lunii iulie 2021. Astfel, în luna mai, la nivel european, are loc testarea de interconectare între ţările membre şi gateway-ul european (DGCG) care va centraliza şi administra cheile publice ale ţărilor membre pentru verificarea semnăturilor certificatelor digitale verzi, România fiind programată pentru ziua de 21 mai a.c. STS a transmis, în data de 6 mai a.c., către grupul de suport tehnic de la nivel european certificate digitale verzi de test pentru verificarea implementării de către fiecare ţară a procesului de generare şi verificare a acestora. Acestea au fost verificate şi validate cu succes de către ţările membre", mai arată STS.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Certificat istoric de vaccinare, expus la Târgu Mureș. Atestă administrarea serului împotriva variolei în România
Certificat istoric de vaccinare, expus la Târgu Mureș. Atestă administrarea serului împotriva variolei în România

Un certificat de vaccinare, vechi de 175 de ani, a fost expus la Târgu Mureș.

Reuters: Țările UE au convenit oficial să introducă ”pașaportul Covid” pentru turiști
Reuters: Țările UE au convenit oficial să introducă ”pașaportul Covid” pentru turiști

Țările Uniunii Europene au convenit oficial, miercuri, să introducă permise de călătorie COVID, ca un pas spre redeschiderea turismului în această vară.

Certificatul digital de vaccinare ar putea intra în vigoare la sfârșitul lunii iunie. În ce scopuri va fi folosit
Certificatul digital de vaccinare ar putea intra în vigoare la sfârșitul lunii iunie. În ce scopuri va fi folosit

Comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders, a declarat marţi că se aşteaptă ca certificatul digital de vaccinare european anti-COVID-19 să fie demarat mai întâi cu un proiect pilot la începutul lunii iunie.

Cum va funcționa pașaportul de vaccinare în UE. Proiectul, dezbătut la Bruxelles
Cum va funcționa pașaportul de vaccinare în UE. Proiectul, dezbătut la Bruxelles

Turiștii care dețin un certificat de vaccinare ar putea călători mai ușor, fară teama că intră în carantină în spațiul Uniunii Europene.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.