Spargeri de case în Pipera. La ultima lovitură hoții au furat pușculița unui copil

×
Codul embed a fost copiat

Cinci familii dintr-un cartier rezidenţial din Pipera, Ilfov, sunt în stare de şoc după ce hoţii le-au prădat casele 5 zile la rând.

La ultima spargere jefuitorii au fost înregistraţi cu un sistem video pe care proprietarii îl foloseau să-şi supravegheze copiii.

Unul dintre părinţi, alarmat de senzorii de perimetru, s-a întors în grabă acasă şi a văzut 4 indivizi care ieşeau în fugă din locuinţa sa de unde furaseră 5 mii de lei.

Jafurile au avut loc în Cartierul Henri Coandă şi este foarte posibil să vorbim despre aceiaşi autori, întrucât modul de operare pare similar în toate cazurile.

Cel mai probabil hoţii au acţionat la pont sau şi-au studiat victimele înainte astfel încât să ştie exact când acestea nu sunt acasă.

Citește și
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis: Până nu va apărea un vaccin eficient, vom avea restricții severe
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La ultima locuinţă prădată, au tăiat un gard şi au forţat geamurile şi uşile de la parterul clădirii apoi au scotocit tot până la ultimul etaj. Din filmare par o echipă de hoţi cu experienţă întrucât sunt foarte calmi chiar şi atunci când maşina proprietarului opreşte în faţă.

Nici nu se grăbesc să fugă, iar unul dintre spărgători îşi întreabă complicii dacă s-au uitat bine în toate sertarele. Această parte a fost înregistrată de o cameră pe care hoţii nu au observat-o. Asta şi pentru că proprietarul îi dezinstalase ledul de control ca să nu-l deranjeze pe copilul lui în timpul somnului.

Speriaţi de celelalte jafuri din cartier, proprietarii nu ţineau bunuri de valoare mare în casă, însă au uitat spun ei, de puşculiţa copilului în care se aflau 5 mii de lei. Aceasta este şi prada cu care au fugit cei 4 hoţi, după cum spune bărbatul care aproape a dat nas în nas cu ei. Însă de la un alt vecin a furat sculele electrice în valoare de alte câteva mii de lei pe care proprietarul le folosea la construcţia casei.

Oamenii au depus plângere la poliţie şi aşteaptă cu frica în sân până când hoţii vor fi prinşi.

Ca să evitaţi astfel de neplăceri, specialiştii vă recomandă să căutaţi măsuri de protecţie care să-i descurajeze pe hoţi să încerce să vă spargă locuinţa. Un grilaj la geam, o cameră de supraveghere la intrare, lumini de veghe, alarmă. Totodată, Nu postaţi pe reţelele de socializare ce program aveţi şi lăsaţi un bec aprins când plecaţi de acasă. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mai mulţi membri ai echipajului fregatei Regina Maria, bolnavi de Covid-19
Mai mulţi membri ai echipajului fregatei Regina Maria, bolnavi de Covid-19

Mai mulţi membri ai echipajului fregatei Regina Maria au fost confirmaţi cu coronavirus, iar nava se va întoarce din misiune în Portul Constanța.

Klaus Iohannis: Până nu va apărea un vaccin eficient, vom avea restricții severe
Klaus Iohannis: Până nu va apărea un vaccin eficient, vom avea restricții severe

Vom avea parte de restricții severe până în momentul în care va apărea un vaccin eficient împotriva Covid-19, a declarat președintele Klaus Iohannis, marți seară, după o ședință evaluare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19.

Predoiu: 546 de cazuri de infectare cu Covid-19 în instanţe; 3 persoane au decedat
Predoiu: 546 de cazuri de infectare cu Covid-19 în instanţe; 3 persoane au decedat

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a anunţat marţi că în instanţele din ţară au fost înregistrate, până în prezent, 546 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 3 persoane au decedat, iar 5 sunt internate la ATI.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.