Protest fără precedent la Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici din București

×
Codul embed a fost copiat

Un protest fără precedent a avut loc astăzi la Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici din Capitală.

Câteva zeci de părinți, unii cu copiii suferinzi lângă ei, au cerut socoteală legiștilor pe care îi acuză de lipsă de profesionalism sau chiar de rea credință.

Sunt părinți ai căror copii au fost operați și îi acuză pe medici de malpraxis, dar instanțele nu pot da verdicte fără punctele de vedere oficiale ale legistilor de la Mina Minovici, iar aceste proceduri sunt motivul pentru care părinții au protestat miercuri.

Protestarii spun că legiștii întârzie în mod nejustificat realizările acestor rapoarte de expertiză, alții spun că nu ar fi advarați profesioniști, că dau concluzii contradictorii ce nu lămuresc pe deplin aceste neînțelegeri și spun că nu li se dă dreptate.

Există și acuzații de presupuse înțelegeri între legiști și medicii pe care aceștia îi cercetează, acuzații pe care conducerea institutului le respinge categoric.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Șeful institutului spunea că înțelege suferința acestor oameni, dar atrage atenția că un legist nu este altceva decât un expert și că atunci când există divergențe se poate apela inclusiv la experții-parte. Conducerea spune că nu legiștii sunt cei care dau verdictele în instanța, ci judecătorii.
 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.