Prefect: Cele trei persoane încă date dispărute sunt doi copii şi un tânăr

incendiu ferma dacilor
ISU Prahova

Cele trei persoane încă date dispărute în urma incendiului de la Ferma Dacilor din satul Tohani sunt doi copii şi un adult tânăr, a declarat, marţi, prefectul judeţului Prahova, Virgiliu Nanu.

Oficialul a adăugat că „şansele sunt minime” ca cele trei persoane date dispărute să fie în viaţă.

Este deschis un dosar penal la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova. Se fac şi cercetări în paralel. Momentan, incendiul a fost lichidat, însă toţi de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă încearcă găsirea celor trei persoane date dispărute”, a declarat Nanu.

El a spus că incendiul a afectat o singură clădire, un spaţiu cu restaurant la parter, care avea câteva spaţii de cazare la parter şi aproximativ cinci camere la mansardă. Incendiul ar fi pornit dintr-un loc de cazare de la mansardă.

La momentul incendiului, în clădire avea loc o petrecere privată, la care participau 26 de persoane. Nanu a afirmat că una dintre persoanele care au murit ar fi un bărbat, angajat al complexului turistic, care a încercat să îşi salveze copiii. Soţia acestuia şi unul dintre copii au fost transportaţi la spital, a adăugat el.

Citește și
pompieri
Incendiu violent în centrul oraşului francez Nisa, la un restaurant cu specific japonez abia deschis
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit prefectului, la complexul turistic din Prahova a existat un control în 2019, în urma căruia au fost aplicate şase sancţiuni, despre care a spus că nu are detalii. Un an mai târziu, a afirmat el, a fost un alt control, dar nu există informaţii legate de acesta.

La locul incendiului sunt apropiaţi ai victimelor şi psihologi, care să îi susţină pe aceştia, a arătat Virgiliu Nanu. Cele cinci persoane decedate, a adăugat el, sunt greu de identificat.

Incendiul care a izbucnit marţi dimineaţă la Ferma Dacilor din satul Tohani a fost lichidat, iar, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, până în prezent au fost găsite cinci victime carbonizate (patru adulţi şi un copil).

De asemenea, două persoane au fost duse la spital cu arsuri.

Directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Andrei Ilinca, a declarat, pentru AGERPRES, că o femeie de 47 de ani, care a suferit arsuri pe 5% din corp, la nivelul feţei şi unei mâini, a rămas internată în secţia de Chirurgie Plastică, iar un adolescent de 16 ani, cu arsuri pe 8% din corp, a fost transferat la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Capitală.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Incendiu violent în apropierea zonei Dorobanți din București. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale
Incendiu violent în apropierea zonei Dorobanți din București. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Au fost momente de spaimă în capitală după ce un incendiu violent a izbucnit într-un bloc de locuințe aflat la mică distanţă de ambasada Turciei.

Incendiu violent în centrul oraşului francez Nisa, la un restaurant cu specific japonez abia deschis
Incendiu violent în centrul oraşului francez Nisa, la un restaurant cu specific japonez abia deschis

Un incendiu a izbucnit marţi dimineaţa în centrul oraşului francez Nisa, în Alpes-Maritimes, la parterul unui imobil, într-un restaurant cu specific japonez, anunţă pompierii, relatează Le Figaro Nice.

Cum explică ISU Prahova lipsa autorizației de securitate la incendiu de la Ferma Dacilor
Cum explică ISU Prahova lipsa autorizației de securitate la incendiu de la Ferma Dacilor

Ferma Dacilor, unde a izbucnit, marţi dimineaţă, un incendiu de proporţii, soldat până la acest moment cu trei morţi şi doi răniţi, nu are autorizaţie de securitate la incendiu, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.

GALERIE FOTO. Cum arăta și pentru ce era renumită Ferma Dacilor, care a ars în a doua zi de Crăciun
GALERIE FOTO. Cum arăta și pentru ce era renumită Ferma Dacilor, care a ars în a doua zi de Crăciun

Un incendiu de proporţii a izbucnit, marţi dimineaţă, la Ferma Dacilor din comuna prahoveană Gura Vadului, sat Tohani, unde erau cazați mai mulți turiști.

Incendiu de proporții la Ferma Dacilor din Tohani, Prahova. Șase persoane au murit | VIDEO

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.