O secție inaugurată recent într-un spital din Galați a fost inundată complet după o ploaie torenţială

×
Codul embed a fost copiat

O ploaie de 80 de litri pe metru pătrat a blocat întregul sistem de canalizare din municipiul Galaţi. Iar apa pluvială din reţeaua publică a ajuns să refuleze prin WC-uri în numeroase clădiri.

Aşa s-a întâmplat şi la un pavilion nou al Spitalului de Boli Infecţioase, inaugurat în toamna anului trecut. Pentru că imobilul este în garanţie constructorul caută soluţii pentru a preveni repetarea dezastrului, la următoarea ploaie serioasă!

Scene incredibile s-au petrecut după o ploaie torenţială care, într-o oră, a înecat pur şi simplu municipiul Galaţi. Demisolul pavilionului de Dermatologie, proaspăt inaugurat la Spitalul de Boli Infecţioase, s-a umplut de apa care a refulat prin bazinele de WC.

Neputincioase, angajatele spitalului au aşteptat ca apa să se retragă.

Clădirea inaugurată anul trecut a costat 20 de milioane de lei, bani de la Consiliul Judeţean. Pentru echipamentele medicale au fost accesate şi fonduri europene. Acum, amfiteatrul, sălile de lucrări şi laboratoarele de la demisol sunt inundate.

Citește și
Inundație în Timișoara, după ce un exacavator care terminase lucrările ce durau de un an la rețeaua de apă a spart o conductă
Inundație în Timișoara, după ce un excavator care terminase lucrările ce durau de un an la rețeaua de apă a spart o conductă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mihaela Debita, director Spitalul de Boli Infecţioase Galaţi: "Canalizările au fost suprasolicitate, condiţie în care s-a produs refularea prin canalizare. Şi, bineînţeles, apa unde să se ducă? În zona cea mai declivă. Avem de la constructor, în 3 canalizări, preventiv băgate 3, 4 pompe, care să ne ajute în caz că se mai repetă calamitatea".

Reprezentanţii societăţii de apă şi canalizare din Galaţi vin cu o soluţie de avarie.

Cornelia Arnăutu, Apă-Canal Galaţi: "Întreg sistemul de canalizare a intrat în presiune. Soluţia identificată în astfel de cazuri şi valabilă în cazul tuturor consumatorilor este ca, la limită de proprietate, să existe o clapetă de sens sau o vană de secţionare".

Aşadar, deconectarea de la reţeaua publică suprasolicitată ar putea fi singura soluţie. Cei de la Consiliul Judeţean au luat legătura cu reprezentantul constructorului şi se gândesc şi la o altă variantă.

Ionuţ Negru, purtător de cuvânt CJ Galaţi: "Să se construiască bazine suplimentare în diferite puncte ale spitalului, în curtea spitalului bineînţeles. Astfel încât în momentul în care apar situaţii excepţionale aceste bazine să preia surplusul de apă".

Deocamdată, însă, specialiştii societăţii de apă şi canalizare încă încearcă să înţeleagă ce s-a întâmplat. Clădirea spitalului e în garanţie şi constructorul trebuie să îşi asume eventualele erori.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ploile din ultimele ore au făcut prăpăd în mai multe zone din țară
Ploile din ultimele ore au făcut prăpăd în mai multe zone din țară

Ploile din ultimele ore au adus necazuri în mai multe zone din țară.

Inundație în Timișoara, după ce un excavator care terminase lucrările ce durau de un an la rețeaua de apă a spart o conductă
Inundație în Timișoara, după ce un excavator care terminase lucrările ce durau de un an la rețeaua de apă a spart o conductă

Două bulevarde din Timișoara au fost inundate vineri după ce un excavator care tocmai terminase niște lucrări de modernizare a rețelei de apă începute în urmă cu un an a spart o conductă.

Un pod din comuna Arieșeni, județul Alba, distrus de viitură. Debit istoric și pe râul Nimăești
Un pod din comuna Arieșeni, județul Alba, distrus de viitură. Debit istoric și pe râul Nimăești

Natura s-a dezlănțuit în comuna Arieșeni, din județul Alba.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.