O școală din Oradea găzduia cursuri față în față, deși era trecută în scenariul roșu. Reacția Poliției

Scoala
StirilePROTV

Elevii și profesorii unei școli din Oradea au fost găsiți la cursuri „față în față” deși școala era trecută în scenariul roșu, la învățământ online.

Un dosar penal a fost deschis de procurori în acest caz, privind infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, după decizia CJSU care trecuseră cursurile în onlne după creșterea incidenței cazurilor de coronavirus.

„La Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea (...) se efectuează cercetări cu privire la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 alin. 1 C.pen., constând în aceea că în data de 03.11.2020 la o unitate de învăţământ cu sediul în mun. Oradea nu au fost respectate prevederile Hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă al jud. Bihor din data de 27.10.2020, în sensul că au fost organizate cursuri prin prezenţa fizică a elevilor în unitatea de învăţământ” a precizat parchetul Oradea într-un comunicat, preluat de news.ro.

Polițiștii veniți la fața locului au legitimat elevii și profesorii, „fiind identificaţi în sălile de clasă un nrumăr de 32 elevi cu vârstele cuprinse între 3-9 ani şi un număr de 12 persoane, angajaţi ai unităţii şcolare”, au transmis, joi, procurorii.

Cursurile ”faţă în faţă” au fost suspendate, prin decizie a CJSU, după de rata de infectare în Oradea a trecut de 3 cazuri la mia de locuitori.

Citește și
Contract, semnatura
Ministerul Educației, despre declarația pe propria răspundere: ”Recomandăm să fie semnată”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Elevii din clasele terminale se vor întoarce la cursuri, pentru pregătirea examenelor
Elevii din clasele terminale se vor întoarce la cursuri, pentru pregătirea examenelor

Toţi elevii de clasa a VIII-a și a VII-a se vor întoarce la şcoală, însă doar pentru pregătirea examenelor naţionale.

Ministerul Educației, despre declarația pe propria răspundere: ”Recomandăm să fie semnată”
Ministerul Educației, despre declarația pe propria răspundere: ”Recomandăm să fie semnată”

Ministerul Educației a făcut precizări, luni, despre controversa apărută în spațiul public referitoare la declarația pe propria răspundere care trebuie semnată de profesorii, elevii și părinții, în contextul cursurilor susținute în mediul online.

Cum vor da teză elevii care învață în sistem online. Variantele Ministerului Educației
Cum vor da teză elevii care învață în sistem online. Variantele Ministerului Educației

Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunţat că autoritățile se gândesc în această perioadă cum să rezolve problema susținerii tezei de către elevii care învață în sistem online, din cauza pandemiei de Covid-19.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.